ARAD. Oaza Mureşului, în lucrări de amenajare. Aproximativ 80 de elevi de clasele a XI- a, de la Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” şi Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” alături de iniţiatorii proiectului „Oaza Mureşului” au început să formeze potecile viitorului loc de recreere.
ARAD. Politistii de proximitate şi cei de la prevenirea criminalităţii, în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Socială, au organizat o acţiune la centrul de zi pentru persoane vârstnice din Vlaicu.
La Şcoala Generală „Aurel Vlaicu”, Arad s-a desfăşurat,recent, Concursul Internaţional „Cu Europa…la joacă – Micul Creştin”, iniţiat de Editura Diana, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Activităţile de la Scoala Generală “Aurel Vlaicu” se disting prin profesionalismul şi devotamentul cu care sunt organizate şi desfăşurate, prin complexitatea şi amploarea pe care le primesc, prin faptul că reuşesc să strângă laolaltă copii mici şi mari, profesori de toate disciplinele, părinţi, reprezentanţi ai comunităţii locale, ori ai diverselor instituţii din judeţ.
Arad - Înscrierea la cea de a treia încercare de atribuire a locurilor de parcare neatribuite în zona Predeal şi Fluturilor (20 de locuri) şi a celor la care foştii chiriaşi au de gând să renunţe la expirarea contractului a ajuns la final.