Noile tramvaie Imperio, care circulă pe linia 3, sunt la mare căutare în aceste zilele caniculare de iunie. Mai ales pensionarii preferă să aştepte în staţie sosirea „verdelui”, pentru o plimbare sau un drum spre casă la o temperatură plăcută, influenţată de aerul condiţionat din vagon.
ARAD.Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, este de părere că ruptura dintre PDL şi Traian Băsescu este doar una de faţadă, lucru dovedit de comportamentul pedeliştilor, care, în precampania pentru europarlamentare, nu fac decât să preia mesajele lansate de la Cotroceni.
ARAD. Arădeanca a trecut cu brio de confruntări, fiind aleasă de antrenorul său, Smiley, să continue drumul spre etapa următoare a ”Vocii României”.
Local
Creșterea costurilor de producție și diminuarea vânzărilor sunt efectele inflației mărite resimțite de mediul economic.
Local
Filmul, a cărui coloană sonoră e semnată de Ennio Moricone, va fi proiectat vineri seara de la ora 19.
Local
Compania de Apă Arad are în vedere implementarea unui proiect în valoare de 322 de milioane de euro, plus TVA.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat miercuri că actul de justiție este confundat în societate „cu 50 de persoane care judecă dosarele marilor corupți”.
Local
Consiliul Județean (CJ) Arad lansează primul program multianual pentru decolmatarea șanțurilor, care pe majoritatea drumurilor județene sunt înfundate în proporție de 70% - 90%, urmând să cheltuie pentru lucrări cel mult 70 de milioane de lei în trei ani.
Local
Bărbatul a suferit un stop cardio-respirator și a fost resuscitat cu patru șocuri electrice, iar ulterior a fost operat la Spitalul Județean, fiindu-i implantate două stenturi.
Local
Prefectul Mihai Pașca subliniază că ajutorul real pentru persoanele aflate în stradă trebuie oferit „în cadru organizat”, prin colaborarea între organele de ordine publică, instituțiile sociale și societatea civilă.