Arad. UTA are destule probleme de lot în vederea meciului de vineri, contra celor de la FC Olt. Unul din jucătorii accidentați este Adrian Voiculeț, jucătorul care a „întins coarda” foarte mult, nedorind să semneze cu UTA decât pe banii ceruți de el, acceptând nicio derogare de la sumă.
Arad. Atacantul echipei UTA, Adrian Voiculeț ar putea fi o soluție de înlocuire a suspendatului Silvășan, dar are o problemă medicală și nu știe dacă va începe ca titular partida de la Mioveni. Jucătorul susține că ar vrea să evolueze, căci mai are de „reglat conturi” cu fosta sa echipă.
Arad. La UTA se lucrează şi la lotul de jucători. Primul la care s-a renunţat a fost jucătorul adus de Mihai Joiţa, francezul Tabillon.
Adrian Falub l-a convins pe Adrian Voiculeţ să vină la UTA, dar asta nu este o surpriză, căci în mai multe rânduri v-am anunţat că acesta este unul din jucătorii pe care Adrian Marţian îi va aduce la Arad, dacă va prelua clubul.
ARAD. Nagy a anunţat că cei doi jucători şi-ar putea rezilia contractele cu echipele unde joacă şi ar putea ajunge la Arad.
Local
Deși inițial municipalitatea a anunțat restricții între 11 aprilie-10 mai,reabilitarea carosabilului nu au fost încă finalizată. De vină ar fi zilele libere și intervențiile neprevăzute.
România
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale într-un comunicat remis presei.
Local
Complexul Muzeal Arad, în colaborare cu Art Safari, organizează un nou eveniment de anvergură națională la Muzeul de Artă.
Mapamond
Organizaţia pentru drepturile omului Human Rights Watch (HRW) acuză Forţele de Sprijin Rapid (RSF) şi aliaţii lor din Sudan de epurare etnică în regiunea sudaneză Darfurul de Vest, într-un raport publicat joi, citat de dpa.
Local
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de viituri, valabilă până vineri dimineaţa pe râuri din zece bazine hidrografice.
Local
În cadrul unui proiect cu finanțare europeană, au fost montate în aria protejată 120 de cuiburi.
Local
Un tânăr de 21 de ani a rămas fără permis pentru 120 de zile după ce a fost prins circulând cu 121 de kilometri pe oră prin localitate.
Local
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi, valabilă pe parcursul zilei în opt judeţe.