NĂDLAC. Rar mi-a fost dat să văd o atmosferă mai electrizantă decât la Nădlac, la turneul semifinal al Campionatului Naţional de volei cadete. Într-o sală ce s-a dovedit a fi prea mică pentru „puhoiul” de pasionaţi ai acestui sport, cu un primar de oraş, Ioan Mărginean, lider de galerie, şi cu soţia acestuia, trăind la intensitate maximă fiecare punct, fetele prof. Dorin Vărşăndan au luptat pentru accederea la turneul final.