ARAD. Toate elevele au fost răsplătite cu diplome de participare, iar cele mai merituoase au primit diplome speciale.
Fundaţia Ideea (preşedinte Dorin Herlo), câştigând proiectul Voleiul, pretext şi context intercultural, finanţat de Primăria Arad prin programul Sportul pentru toţi, organizează ediţia cu numărul V a Cupei Aradului la volei.
ARAD - La Sala Sporturilor, CS Pro Volei Arad a pierdut în faţa devencelor, cu scorul de 0-3, în Campionatul Naţional de cadete.
ARAD - CS Pro Volei Arad a pierdut cu scorul de 1-3, împotriva grupării din Şimleul Silvaniei, în Divizia B masculină de seniori, astfel încât formaţia noastră urmează să evolueze pentru locurile 5-6 ale clasamentului, cu jucătorii vâlceni.
ARAD - CS ProVolei Arad şi-a premiat sportivii
în cadrul unei gale frumoase, de nota zece.
Oana Ţoiu a subliniat la Munchen necesitatea utilizării finanţării UE pentru nevoile de apărare NATO
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a subliniat, la Conferinţa de Securitate de la Munchen, între altele, necesitatea utilizării finanţării UE pentru nevoile de apărare NATO.
Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, un critic acerb al preşedintelui Donald Trump, a declarat sâmbătă că vede tot mai multă determinare în Europa de a-i rezista liderului american, relatează dpa.
Un copil de 7 ani din Ighişu Nou, judeţul Sibiu, a murit după ce a fost lovit de un balot de fân. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a avertizat SUA sâmbătă împotriva derulării unor politici unilaterale, afirmând că o astfel de abordare nu va avea succes într-o lume a puterilor în competiție, relatează dpa.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat sâmbătă speranța că discuțiile de pace mediate de americani săptămâna viitoare la Geneva vor fi serioase și substanțiale, dar și-a exprimat preocuparea că Ucrainei i se cere „prea des” să facă concesii în negocieri, relatează Reuters.
4
Opozantul Aleksei Navalnîi, care a murit în februarie 2024 în circumstanțe tulburi într-o închisoare din Rusia, a fost „otrăvit” cu o „toxină rară” de Moscova, acuză sâmbătă cinci țări europene, într-un anunț făcut pe marginea Conferinței de Securitate de la Munchen, relatează AFP.
2