ARAD - Până în prezent, vârful de
prezenţă la vot în Arad s-a
înregistrat între orele 13.00 şi 15.00. De
pildă, la secţia de votare nr. 1, unde
votaseră 1086 de alegători, voturile erau
împărţite pe ore astfel: ora 10.00 - 65 de
persoane, ora 13.00 - 190, ora 15.00 - 350.
CHISINEU CRIS - Se stă la coadă la vot la
Chişineu Criş, la secţia de votare
numărul 113. La secţia specială tot de la
Chişineu Criş votaseră, până la
ora 16.00, 108 persoane pentru preşedinte şi 95
de persoane pentru referendum. Prezenţa la vot era
undeva pe la 25-30%.
ARAD - Reprezentanţii PSD susţin că la
Lipova e loc de fraude. Mai exact, potrivit informării
PSD, "în oraşul Lipova, echipa anti-fraudă
PSD a depistat microbuzul unui consilier local PD-L, care
transporta oameni la vot.
ARAD - Locuitorii satului Firiteaz aparţinător
comunei Şagu sunt foarte conştiincioşi
când vine vorba de alegerea preşedintelui.
Dacă de dimineaţă s-au pornit mai greu,
în jurul orei 15 procentajul de prezenţă
era de peste 45 la sută.
FANTANELE - Un grup de rromi din comuna
Fântânele a vrut să voteze de două
ori. Potrivit Biroului Electoral Judeţean după ce
respectivii cetăţeni şi-au exprimat dreptul
de vot, s-au mai prezentat încă o dată
pentru mai vota. BEj a sesizat Poliţia din localitate
pentru a investiga situaţia.
Local
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, iar în baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
Mapamond
Armata iraniană a afirmat luni că blocada navală americană, care urmează să înceapă mai târziu în cursul zilei, este „ilegală” și constituie un act de piraterie, avertizând totodată că niciun port din Golf nu va fi în siguranță dacă porturile sale sunt amenințate, relatează AFP.
1
ARADON Sport local
OLIMP. În staţiunea de la malul Mării Negre, clubul arădean condus de Alin Câmpeanu şi-a (re)confirmat valoarea, obţinând rezultate remarcabile la Campionatele Naționale de şah ale României pentru Copii și Juniori 2026.
ARADON Sport local
REŞIŢA. Secţia de gimnatică artistică de la CSŞ Gloria Arad (prof. Gabriel Haş şi Claudia Fărcuţ) a participat cu doi sportivi la Campionatul Național Școlar.
ARADON Sport local
ARAD. Etapa cu numărul 18 din primul eşalon fotbalistic judeţean, Liga 4-Mavros, a fost marcată de surpriza de la Pecica, unde liderul Athletico Vinga a pierdut două puncte preţioase.
Mapamond
Conservatorul proeuropean Peter Magyar a repurtat o victorie categorică la alegerile legislative din Ungaria duminică în faţa naţionalistului Viktor Orban, a cărui înfrângere constituie de asemenea un eşec al preşedintelui american Donald Trump care îi oferise sprijinul său, relatează France Presse.
8