Avem câte o firmă care desfășoară activități comerciale înregistrată la fiecare 40 de persoane care locuiesc în municipiu Arad.
De ce ne sperie schimbarea prefixului: 30, 40, 50? Teama de bătrâneţe, de izolare, devine obsesie făcându-ne să ignorăm trecerea firească a timpului, să uităm că deţinem comoara experienţelor noastre de viaţă, avem o personalitate bine conturată, suntem realizate personal şi profesional.
ARAD. Deputatul PDL, coordonator al ministerului Muncii şi protecţiei sociale din Guvernul alternativă, spune că „plagierea reformelor demarate de PDL în privinţa sistemului public de pensii este inutilă dacă nu este însoţită şi de politici de stimulare a ocupării pieţei muncii, prin care să fie asigurată şi sustenabilitatea sistemului public de pensii.
Trecuţi de prima tinereţe, unii arădeni susţin că vârsta îi împiedică să-şi găsească un loc de muncă.
Deși au deja vârsta pensionării, preoții continuă să slujească la altar fără nici o opreliște.
Mapamond
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
România
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, s-a întâlnit, la Washington, cu Marta Nawrocka, soţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, informează, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
Mapamond
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.
Mapamond
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.
România
Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă.
1
Mapamond
Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.
Mapamond
Americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu omologul lor canadian Jeremy Hansen, se pregătesc să se îmbarce pe 1 aprilie pentru o călătorie de aproximativ zece zile care îi va purta în jurul Lunii, fără aselenizare, în cadrul misiunii Artemis 2, conform unui material de prezentare a echipajului publicat miercuri de AFP.