ROMA - Atacantul formaţiei AS Roma, Luca Toni, a declarat, după finala Cupei Italiei pierdută cu Internazionale Milano, scor 0-1, că românul Cristian Chivu a făcut un „gest vulgar” în direcţia fanilor echipei romane.
Pe 18 mai, Utvinișul va găzdui o nouă ediție a evenimentului „Folk-Joc”, ce va aduce muzică folk și activități pentru cei mici.
Un minor și un tânăr de 22 de ani au fost prinși de polițiști și arestați preventiv pentru 30 de zile după ce au furat mai multe scule.
Din fericire nu s-au înregistrat victime și nici pagube materiale semnificative. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite.
Un tablou pe pânză al pictorului impresionist francez Claude Monet a fost vândut miercuri seară cu aproape 35 de milioane de dolari la o licitaţie organizată la New York, a anunţat casa Sotheby's, relatează AFP.
Premierul slovac Robert Fico este încă în stare gravă după ce miercuri a fost împuşcat de cinci ori şi a suferit o intervenţie chirurgicală de urgenţă timp de câteva ore, a relatat joi presa locală, care citează surse din spitalul în care este internat şeful executivului de la Bratislava, transmite EFE.
Potrivit AFP, asociațiile europene ale consumatorilor au anunțat joi, 16 mai, că au depus o plângere împotriva platformei de comerț online Temu, acuzând-o că manipulează utilizatorii și încalcă mai multe prevederi ale regulamentului UE privind comerțul online.
Între 31 mai și 2 iunie 2024, Piața Tineretului din Sebiș va găzdui ediția cu numărul 22 a Festivalului de Muzică Sebiș.
Corvinul Hunedoara a cucerit în premieră Cupa României la fotbal, după ce a învins-o pe Oţelul Galaţi cu scorul de 3-2, la loviturile de departajare, într-un meci în care scorul a fost egal, după cele 90 de minute şi după prelungiri (2-2), miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu.
1
Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii foarte complicate la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori într-un atac comis miercuri în oraşul Handlova, transmite EFE.