Volkswagen Passat CC a fost vandut in 270.000 de exemplare, de-a lungul globului pamantesc, in cei patru ani de existenta. Grupul VW a decis ca e momentul sa-i aplice un facelift, acum la jumatatea vietii sale.
Martin Winterkorn, CEO VW Group, a declarat pentru Autonews Europe ca pregatirile pentru intrarea in productie a ultra eficientului vehicul cu doua locuri, XL1, sunt in plina desfasurare. "Din anul 2013 vom incepe productia in serii mici, in Germania" a declarat Winterkorn.
Nădlac - Un tânăr de 29 de ani, care încerca să intre în ţară la volanul unei maşinii a fost prins de poliţiştii de frontieră de la Nădlac. Florin B. conducea un autoturism marca VW.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.