aradon.ro Web analytics


Deja nu mai este o surpriza faptul ca Victoria Felnac a castigat, din nou, in Cupa Romaniei. Azi, victima a fost Victoria Zabrani, echipa dominata clar in prima repriza, iar scorul la pauza e fost unul logic: 2-0.
Zăbrani. La doar câteva zile după ce a fost sărbătorit cu ocazia împlinirii „sutei”, veteranul Oprea Ioan a trecut în lumea celor drepţi, unde se va întâlni cu soţia sa, decedată cu doar o săptămână înainte şi alături de care a trăit aproape 80 de ani. În înalta eternitate îşi va revedea şi camarazii de arme alături de care a luptat pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial.
Zăbrani. Sâmbătă dimineaţa, casa centenarului Oprea Ioan fost plină de oaspeţi. Primarul comunei, consilieri locali, reprezentanţi ai armatei şi ai veteranilor de război au venit să-l aniverseze pe nea’ Onuţu, localnic din Zăbrani care tocmai a împlinit 100 de ani.
Zăbrani. Forma bună în care se găsesc elevii lui Leo Pinţa a fost ilustrată şi în acest meci, în care ocaziile la poarta arădeană au abundat. Bistrian cu capul în min. 18 şi Rechiţan în min. 34 cu un şut sub bară au adus în avantaj gazdele după 45 de minute.

Mapamond

Țările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone rusești (studiu)
Țările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone lansate de Rusia și nu pot atribui în mod clar în prezent aceste atacuri, conform unui studiu realizat de Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, publicat duminică, relatează dpa.

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor din data de 09-08-2026 sunt următoarele:

Local

UPDATE. Incendiu la muntele de gunoi de lângă CET
Pompierii arădeni intervin, duminică după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului, aflată în apropierea CET. UPDATE. Incendiul, stins după 5 ore 1

România

Cluj: Trei tineri au fost reținuți în cazul atacării ambulanței de cei făcuți să creadă că „fură copii”
Trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind acuzați că s-au aflat printre persoanele care au atacat sâmbătă o ambulanță, după o dezinformare pe TikTok. 1

ARADON Sport local

Avem campioane la volei pe plajă
Şi băieţii de la CS ProVolei Arad au devenit vicecampioni naţionali la Under 16.

ARADON Sport local

Filip Magold, pe podium la turneul de Şah Blitz

ARADON Sport local

Ultimele reglaje în jocuri amicale

Local

Un vis pentru Turnul de Apă
Turnul de Apă din Arad rămâne cu lacătul pe poartă și cu ușa încuiată. Tânăra arhitectă Ada Jianu, însă, îi vede potențialul și ne vorbește despre ce s-ar putea face cu turnul și zona din jurul acestuia. 9

România

Miruță: Opt centimetri câștigați la Cernavodă; cel puțin alte 9 zile pentru Unitatea 2
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.