De azi, UTA are în curte un nou jucător. Este vorba de Jacopo Zenga, fiul cel mare al lui Walter Zenga. La 26 de ani, Jacopo nu are un CV prea bogat, cea mai cunoscută echipă la care a evoluat fiind Bellinzona, în sezonul 2006-2007, acolo fiind coleg cu Todea şi Ianu, cu acesta din urmă fiind şi concurent pe post. După aceea, a jucat doar în Italia, la echipe din liga a III-a şi a IV-a.
Mapamond
Poliția israeliană care l-a împiedicat pe Patriarhul latin al Ierusalimului să intre în Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi al Ierusalimului pentru a celebra liturghia din Duminica Floriilor a comis „o ofensă adusă credincioșilor”, a condamnat duminică șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, într-un comunicat, transmite AFP.
Local
Elevii au vizionat piesa „Cinci avioane în șapte ani”, interpretată de persoane private de libertate din Penitenciarul Arad.
Local
Produsele sustrase a fost returnate, valoarea totală a prejudiciului fiind de peste 940 de lei.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 29-03-2026 sunt următoarele:
Local
În doar câteva ore, polițiștii au reținut 8 permise de conducere, dintre care 4 pentru alcool. Pe lângă șoferi, au mai fost sancționați 12 pietoni și 8 bicicliști.
1
Mapamond
Poliția israeliană l-a împiedicat pe cardinalul Pierbattista Pizzaballa, conducătorul Bisericii Catolice din Țara Sfântă, să intre în Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi al Ierusalimului pentru a celebra liturghia din Duminica Floriilor, a relatat Patriarhia Latină a Ierusalimului, transmite duminică EFE.
1
Mapamond
Guvernul iranian a fost de acord să permită trecerea a 20 de nave comerciale sub pavilion pakistanez prin Strâmtoarea Ormuz, o concesie anunțată duminică dimineață de Islamabad ca „un pas către pace” în contextul eforturilor sale de mediere în conflictul din Orientul Mijlociu, informează EFE.
1
România
Selecționerul echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, va rămâne internat pentru monitorizare și tratament de specialitate la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost adus duminică în urma unei tulburări „majore” de ritm cardiac, a anunțat unitatea sanitară.