1 iunie este ziua în care trebuie să îi oferi micuțului tău cele mai frumoase amintiri din copilărie. Iar pentru a profita din plin de această zi, vă așteptăm în Iulius Town, unde am pregătit un program pe măsura așteptărilor voastre! Sâmbătă și duminică veți descoperi un maraton de veselie, jocuri, surprize și spectacole. Iar pe 1 iunie, Familia Melimi va fi prezentă în Iulius Town, cu un spectacol muzical inedit pentru micii sărbătoriți.
Mapamond
Ucraina și Rusia s-au acuzat reciproc sâmbătă de încălcarea încetării focului pentru trei zile, negociată de SUA și anunțată de președintele american Donald Trump, relatează AFP și dpa.
România
Jozsef Zsolt Bóné, bărbatul de 39 de ani acuzat că a ucis-o, vineri la amiază, pe o elevă de 18 ani, pe un câmp de lângă satul Parhida, din județul Bihor a fost arestat pentru 30 de zile sub acuzația de omor calificat.
Mapamond
Peter Magyar a devenit oficial noul premier al Ungariei, după ce sâmbătă a primit votul parlamentului rezultat din alegerile legislative desfășurate pe 12 aprilie, unde a obținut o victorie zdrobitoare împotriva naționalistului Viktor Orban, transmit AFP, Reuters și MTI.
1
Local
Cei 14 căței aduși spre adopție, cu vârste cuprinse între două luni și un an, 13 dintre ei și-au găsit deja o nouă familie.
ARADON Sport local
BASCOV. Pregătiţi de prof. George Ienciu şi prof. Claudiu Molnar Baboş, sportivii de la CSŞ Gloria Arad au obținut rezultate bune la Campionatul Național de Primăvară Juniori 2026 de kaiac-canoe, competiție desfășurată în perioada 4-7 mai, la Bascov.
UT Arad
Din Alomerovic a semnat un nou contract, valabil până în vara lui 2028!
România
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus, sâmbătă, o sesizare la Avocatul Poporului, prin care solicită trimiterea către Curtea Constituțională a Ordonanței de Urgență 38/2026, publicată în Monitorul Oficial din 8 mai, care se referă la investițiile din apărare.