Baza „Activ” este de sâmbăta gazda celui de-al cincilea turneu din cadrul Circuitului Internațional de tenis masculin al României, dotat cu premii de 10.000 de dolari, la care și-au anunțat prezența tenismeni din 21 de țări, inclusiv din state mai îndepărtate, precum Brazilia, Japonia, Australia sau India.
ARAD. E cea mai tare școală din Arad. Școala unde elevii se aseamănă ca două picături de apă și pun la grea încercare spiritul de observație al profesorilor. Școala Generală „Caius Iacob”, fosta generală 22, un număr sortit parcă zodiei gemenilor. Și s-au adunat nu mai puțin de 11 perechi de gemeni, adică exact 22 de elevi. E, fără îndoială, mâna destinului.
Local
Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat, de miercuri, conducerea instituției, după ce prefectul Mihai Pașca (PNL) și-a anunțat depunerea demisiei, iar în prezent se află în concediu.
Local
Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.
Local
Zeci de artiști arădeni, produse locale, tradiții și meșteșugari vor fi prezenți la Șiclău, la Rustic Festival.
Local
Un bărbat de 41 de ani, din județul Arad, a fost arestat preventiv după ce, timp de aproape jumătate de an, a profitat de situația de vulnerabilitate în care se afla victima sa, în vârstă de 15 ani, întreținând cu aceasta raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.
România
Preşedintele USR, Dominic Fritz, apreciază că PSD va investi „incredibil de multă energie şi bani în vânătoarea” foştilor miniştri USR, deoarece va avea nevoie de un ţap ispăşitor.
România
Serviciul Român de Informații nu participă la înțelegeri politice și își desfășoară activitatea exclusiv în limitele stabilite de Constituție și de lege, au transmis marți reprezentanții instituției.
Mapamond
Preşedintele american, Donald Trump, ia în considerare transformarea actualei săli de presă de la Casa Albă într-o piscină şi ar fi declarat - într-o întâlnire privată - că vrea ca aceasta să fie „ultima sa moştenire”, a dezvăluit marţi cotidianul The New York Times, transmite miercuri EFE.