Staruri dintre cele mai vânate de paparazzi şi-a anunţat prezenţa: Brad Pitt, Sean Penn, Penelope Cruz, Russell Crowe, Tom Hanks, Sydney Pollack sau Jennifer Lopez.
Toronto şi-a creat, în cele 31 de ediţii, reputaţia de festival ce adună în program principalii candidaţi la Oscar, de unde şi numărul mare de producători şi distibuitori ce vin aici pentru piaţa de film. Deja filme ca “All the King s Men”, cu Sean Penn şi “Babel”, cu Brad Pitt şi Cate Blanchett( foto), ce rulează în festival, se numără printre peliculele considerate favorite la premiile Academiei Americane de Film.
“Suntem un festival al descoperirilor”, a spus unul dintre directorii manisfestării, Noah Cowan. “O parte dintre filmele ce au vedete dar nu şi un distribuitor vin aici, îşi găsesc distribuitor şi pot într-adevăr să aibă un cuvânt de spus în box-office-ul mondial”, a adăugat Cowan.
Filmul “The Journals of Knud Rasmussen” va rula joi seara, în gala de deschidere a festivalului, în premieră mondială, iar “Amazing Grace”, în cea de închidere, pe 16 septembrie.
Printe cei mai controversaţi oaspeţi ai fesvtivalului se numără regizorul Michael Moore care va discuta despre reacţiile pe care le-a primit la adresa documentarului său “Fahrenheit 9/11” şi va prezenta fragmente dintr-un nou proiect, “Sicko”, un documentar despre sistemul de sănătate din Statele Unite.
“Cinematografia americană digerează acum urmările atacurilor din 11 septembrie şi ale războiului din Irak şi cred că asta dă neştere unor filme sofisticate”, a spus Cowan. “Iar noi căutăm mereu să prezentăm filme sofisticate”, a adăugat el.
Filmele româneşti “A fost sau n-a fost?”, regizat de Corneliu Porumboiu (Camera d Or, Cannes 2006) şi “Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, de Cătălin Mitulescu (Palme d Or pentru scurtmetraj, 2004), participă la competiţia secţiunii “Contemporary World Cinema”, alături de alte 58 de pelicule. Producţiile româneşti au acelaşi subiect, Revoluţia din 1989, abordat însă în maniere diferite. Personajele lui Porumboiu sunt trei oameni dintr-un oraş de provincie, care, la 16 ani după decembrie 1989, dezbat, într-un talk show, dacă a fost sau nu revoluţie la ei în oraş.
Eroii lui Mitulescu sunt Eva (Dorotheea Petre, premiată la Cannes 2006 pentru interpretare) şi fratele ei, Lalalilu (Timotei Duma), care locuiesc într-o margine de Bucureşti, în 1989 şi visează să scape de comunism. Ambele pelicule româneşti rulează, în perioada 18-26 august într-un alt festival internaţional de categorie A, cel de la Sarajevo.
Citiți principiile noastre de moderare aici!