Filmul, regizat de Paul Greengrass, este o reconstituire fidela a evenimentelor din timpul zborului cu numarul 93 al companiei aeriene United Airlines. Zborul 93 a fost al patrulea avion deturnat de teroristi, care se presupune ca trebuia sa fie folosit pentru a lovi Casa Alba.
Dintre cele doua variante existente asupra desfasurarii evenimentelor si motivului prabusirii (varianta oficiala, care spune ca pasagerii s-au coalizat impotriva teroristilor, si varianta conspirationista – care sustine ca fortele armate americane au doborat avionul), regizorul Greengrass a ales varianta oficiala si s-a folosit de inregistrarile convorbirilor telefonice dintre pasageri si rude pentru a reconstitui cat mai fidel evenimentele.
Responsabilii studiourilor Universal Pictures au declarat ca trailer-ul a fost conceput astfel incat sa creeze aceeasi impresie ca si filmul si ca, dat fiind subiectul, este normal ca unii oameni sa fie socati si nemultumiti.
Un alt film despre evenimentele din 11 septembrie este asteptat pe marile ecrane: World Trade Center (in prezent aflat in post-productie), in regia lui Oliver Stone. Pentru a preveni orice controverse, producatorii au comunicat presei ca filmul nu va fi “ofensiv” si nici nu va exploata atentatele.
Filmul United93 va avea premiera in aceasta luna, in deschiderea festivalului de film new-yorkez Tribeca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!