Distribuitorul filmului a anunţat că restricţia a fost impusă pentru că două dintre cele mai cunoscute actriţe din China interpretează roluri de dame de companie din Japonia.
Beijingul nu a dat încă o explicaţie oficială pentru interzicerea filmului, care, de altfel, s-a aflat pe primele locuri în BOX OFFICE-ul american. Se crede însă că guvernul a vrut să nu acutizeze sentimentul anti-japonez al multor chinezi şi să agraveze, astfel, şi mai mult relaţiile dintre cele două state.
Mulţi dintre locuitorii Chinei nu au uitat atrocităţile comise de Japonia pe teritoriul ţării lor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi văd rolurile celor două actriţe de la Beijing ca pe o insultă naţională.
Departamentul Central de Propagandă al Partidului Comunist din China, cel care a interzis filmul, stabileşte agenda ideologică a ţării şi verifică tot timpul conţinutul a tot ceea ce ţine de media. Sub acest stindard, organismul nu permite difuzarea în cinematografe a mai mult de 20 de filme străine pe an.
Trimite articolul
XUn film extraordinar, plin de misterele orientului…