aradon.ro Web analytics


Hollywood-ul sfidează criza,
îndreaptându-se către primul an cu
încasari de 10 miliarde de dolari,
vânzările de bilete crescând în
acest an cu 17%, iar încasările având cea
mai rapidă creştere de după 2002 .
Filmul istoric "Carol I", în regia lui Sergiu
Nicolaescu, va avea premieră cinematografică pe 8
mai, anunţă MediaPro Distribution. Filmul va fi
lansat la cinematograful The Light din Liberty Centre.
Liam Neeson şi Ralph Fiennes vor interpreta rolurile
unor zei în filmul „Clash of the Titans”.
După ce şi-a încercat măiestria de mic
regizor realizând în 2004 un documentar de 45
de minute, Drew Barrymore ţinteşte producţii
de lung-metraj. Actriţa finalizează lucrul la
primul său film, „Whip It!”, din a
cărui distribuţie face parte, alături de
Juliette Lewis şi Marcia Gay Harden.
Vom avea parte din nou de Mowgli şi Baloo.
„Cartea Junglei”, scrisă de britanicul
Rudyard Kipling, va fi adaptată într-un serial
de animaţie cu 52 de episoade, care va fi difuzat de
canalul francez TF1 începând din 2010.
Compozitorul francez Maurice Jarre,
câştigător a trei premii Oscar pentru
coloanele sonore pe care le-a semnat, a decedat
duminică, la vârsta de 84 de ani, în Los
Angeles, informează BBC.

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor din data de 09-08-2026 sunt următoarele:

Local

Incendiu la muntele de gunoi de lângă CET
Pompierii arădeni intervin, duminică după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului, aflată în apropierea CET.

România

Cluj: Trei tineri au fost reținuți în cazul atacării ambulanței de cei făcuți să creadă că „fură copii”
Trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind acuzați că s-au aflat printre persoanele care au atacat sâmbătă o ambulanță, după o dezinformare pe TikTok.

ARADON Sport local

Avem campioane la volei pe plajă
Şi băieţii de la CS ProVolei Arad au devenit vicecampioni naţionali la Under 16.

ARADON Sport local

Filip Magold, pe podium la turneul de Şah Blitz

ARADON Sport local

Ultimele reglaje în jocuri amicale

Local

Un vis pentru Turnul de Apă
Turnul de Apă din Arad rămâne cu lacătul pe poartă și cu ușa încuiată. Tânăra arhitectă Ada Jianu, însă, îi vede potențialul și ne vorbește despre ce s-ar putea face cu turnul și zona din jurul acestuia. 8

România

Miruță: Opt centimetri câștigați la Cernavodă; cel puțin alte 9 zile pentru Unitatea 2
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.

Mapamond

Construcție impresionantă din Imperiul Roman, scoasă la iveală de nivelul scăzut al Dunării
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.