aradon.ro Web analytics


Dalai Lama a participat împreună cu Sharon Stone, la Hollywood, la lansarea unui film despre viaţa lui Buda. Liderul spiritual tibetan a precizat, cu acest prilej, că nu urmăreşte să facă propagandă budistă, ci să ajute lumea şi să îndemne oamenii la compasiune.
"A fost sau n-a fost?", de Corneliu Porumboiu,se afla in selectia de 49 de lungmetraje dintre care se vor alege nominalizarile pentru Premiile Europene de Film 2006 - echivalentul european al Oscarurilor.
Actorul Danny Glover face parte dintre personalitatile care vor fi onorate pe 12 octombrie la New York de Directors Guild of America/Sindicatul regizorilor din America, informeaza BBC News Online.
Actorul american Ben Affleck a decis să renunţe la cariera sa în cinematografie, din cauza criticilor care i s-au adus în ultimul timp şi a eşecurilor sale frecvente la box-office.
Producatorul si cineastul francez Luc Besson, cunoscut mai ales pentru filmele "Marele albastru" si "Leon", a anuntat ca lungmetrajul sau animat "Arthur et le minimoys", care va fi lansat in curand pe marile ecrane, va fi ultimul sau film in calitate de regizor.
Starul serialului "Neveste disperate", Eva Longoria, a declarat ziarului "The Sun" ca intentioneaza sa renunte la filmele de televiziune dupa terminarea filmarilor. Eva Longoria
Primele scene din filmul în care actorul american Richard Gere joacă rolul unui jurnalist aflat pe urmele lui Radovan Karadzici, fostul lider politic al sârbilor bosniaci acuzat de genocid de Tribunalul Penal Internaţional (TPI), au fost turnate la Sarajevo. Richard Gere
Nicoleta Luciu si Adrian Pintea, printre atuurile serialelor de la Acasa TV. Nicoleta Luciu

UT Arad

150.000 de euro pentru Costache
Jucătorul pleacă în Armenia, după ce a refuzat mai multe oferte, una chiar din China. 1

Mapamond

Zelenski susține că SUA cer prea des concesii Ucrainei, nu Rusiei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat sâmbătă speranța că discuțiile de pace mediate de americani săptămâna viitoare la Geneva vor fi serioase și substanțiale, dar și-a exprimat preocuparea că Ucrainei i se cere „prea des” să facă concesii în negocieri, relatează Reuters. 2

Mapamond

Opozantul Aleksei Navalnîi a fost „otrăvit” în închisoare de statul rus, acuză cinci țări europene
Opozantul Aleksei Navalnîi, care a murit în februarie 2024 în circumstanțe tulburi într-o închisoare din Rusia, a fost „otrăvit” cu o „toxină rară” de Moscova, acuză sâmbătă cinci țări europene, într-un anunț făcut pe marginea Conferinței de Securitate de la Munchen, relatează AFP.

Local

Tinerii oameni ai legii au deprins tacticile polițienești
Polițiștii promoției ianuarie 2026 au fost pregătiți de intervenții de către cei de la Serviciul Pregătire Profesională din cadrul IPJ Arad. 1

Mapamond

Cel puţin 11 morţi în urma prăbuşirii unei mine de aur în Guineea
O alunecare de teren produsă în zona unei mine de aur din estul Guineei s-a soldat cu cel puţin 11 morţi, a declarat vineri pentru AFP Crucea Roşie.

UT Arad

Alarmă la UTA! Cine apără poarta cu Botoșani?
Gorcea și Tordai sunt accidentați, intră Roșu între buturi? "Nu e de glumit, e dramatic ce se întâmplă". 4

Local

E gata poarta Parcului de la Căsoaia
Au fost finalizate lucrările la poarta monumentală de la intrarea în Parcul de Sculptură de la Căsoaia.

Local

Au prins hoțul care a furat 10.000 de euro
ARAD. Polițiștii arădeni au reușit să identifice un tânăr de 25 de ani care l-a lăsat pe un octogenar fără agoniseala de o viață. 2

Mapamond

Marco Rubio afirmă că migrația pe scară largă destabilizează Occidentul
Secretarul de stat american Marco Rubio a denunţat sâmbătă guvernele europene pentru politicile lor faţă de migraţie şi a opinat că Occidentul este ''destabilizat'' de impactul migraţiei pe scară largă, potrivit DPA. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.