Iubitorii de film pe care festivalul a reuşit să îi strângă în acest an nu au fost nici pe jumătate cât ar fi încăput în micuţa sală de la Muzeul Naţional de Artă al României. Nici măcar invitaţii oficiali nu s-au înghesuit să vină, lipsind chiar şi unii dintre membrii juriului.
Cei prezenţi au putut asista la o scurtă piesă de teatru care s-a încadrat în concepul de promovare a festivalului din acest an. După o serie de printuri şi un spot, foarte amuzante, care prezentau modul în care ar fi arătat unele filme dacă ar fi fost realizate de alţi regizori (afişele “dacă Kusturica ar fi regizat Stăpânul Inelelor”, “dacă Lars von Trier ar fi regizat Titanic”, “dacă Almodovar ar fi regizat Basic Instinct” şi spotul “dacă Kusturica ar fi regizat Matrix”), piesa pusă în scenă la Auditorum a ilustrat încă un concept asemănător. “Vă propunem încă o idee: dacă Kurosawa ar fi regizat O noapte furtunoasă”, a anunţat Dan Chişu, preşedintele Fundaţiei DaKINO.
Adaptarea, intitulată “O noapte taifunoasă”, a prezentat publicului un spectacol cu samurai şi gheişe, în care piesa lui Caragiale se intersectează cu Madame Butterfly, realizând mai mult o comedie de limbaj decât una de situaţie. Chiar dacă cei prezenţi veniseră mai mult pentru filmul de deschidere, cei şapte tineri actori au reuşit să smulgă căteva zâmbete şi aplauze.
Piesa a fost urmată de proiecţia filmului “36, Quai des Orfevres”, cu Gerard Depardieu şi Daniel Auteuil în distribuţie. Acţiunea acestuia se petrece în Paris, unde o bandă de spărgători violenţi atacă maşini blindate. Leo Vrinks (Auteuil) şi Denis Klein (Depardieu), doi ofiţeri de poliţie de rang înalt şi foşti parteneri, se întrec în a-i prinde pe gangsteri, fiecare sperând să fie promovat şef al departamentului de Criminalstică.
Dezamăgirea spectatorilor a fost că retrospectiva celor 15 ani de DaKINO, un film de 22 de minute, nu a mai fost prezentată în deschidere, aşa cum fusese anunţat în conferinţa de presă premergătoare deschiderii oficiale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!