Concursul de desen a fost organizat pe două categorii de vârste: 6-8 ani şi 9-12 ani. Premierea s-a făcut vineri, 26 februarie, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Înainte de a-şi primi diplomele, copii au participat la un mic curs interactiv în care li s-a explicat ce trebuie să facă atunci când în zona în care se află a izbucnit un incendiu. Copiii n-au aşteptat răspunsul la această întrebare, ci s-au dovedit a fi destul de ştiutori în ceea ce priveşte acest subiect. La final, copiilor le-au fost înmânate diplomele şi premiile. Concursul de desen pe teme de situaţii de urgenţă organizat în acest an cu ocazia Zilei Protecţiei Civile a ajuns la ediţia a XVI-a.
Copiii de la Palatul Copiilor premiaţi de ISU Arad
Copiii de la Palatul Copiilor premiaţi de ISU Arad
23 de copii de la Palatul Copiilor – care au participat, cu ocazia Zilei Protecţiei Civile, la concursul de desen pe teme de situaţii de urgenţe „Focul nu este un joc” - au primit diplome şi premii.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Lucrările care trebuiau să dureze doi ani s-au întins pe șapte. Noul an școlar a adus însă și momentul mult așteptat la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”: curtea școlii a putut fi folosită din nou pentru festivități.
România
România a parcurs un an de consolidare cu cea mai ambițioasă corecție fiscal-bugetară din Uniunea Europeană (UE), trecând de la o economie bazată pe consum pe datorie, la o economie bazată pe investiții și dezvoltare pe termen lung, susține ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
Local
Costume tradiționale, muzică, dans și nelipsitele buchete de rozmarin. Germanii din Aradul Nou au sărbătorit din nou Kirchweih-ul, o tradiție păstrată de generații în cea mai veche comunitate germană din Arad.
România
Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut în primul semestru al acestui an comparativ cu semestrul I din 2025 cu 0,7% pe seria brută și cu 1,6% pe seria ajustată sezonier, potrivit datelor provizorii (1) publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
România
Premierul interimar Ilie Bolojan le-a transmis, luni, un mesaj elevilor care încep noul an școlar, urându-le succes și rezultate pe măsura muncii lor. Premierul a subliniat că începutul anului școlar are loc în contextul finalizării unuia dintre cele mai mari programe de investiții în educație, în valoare de peste 2,5 miliarde de euro, bani proveniți din PNRR, bugetele locale și bugetul național.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a sugerat, duminică, ca statul New Mexico să fie redenumit New America după sugestii similare care au vizat un lac, o strâmtoare și un golf, demers perceput mai degrabă ca o distragere a atenției populației de la subiectele nepopulare din prezent, transmite luni AFP.
România
Consiliul Suprem de Apărare a Țării se va reuni în ședință luni, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!