Gelozia, arma cu doua taisuri

Cum se numeste gandul aproape obsesiv ca partenerul ar putea in viitor sa fie atras mai mult de altcineva decat de noi?

Gelozia tine de sentimentul de iubire si se poate manifesta atat in relatiile de iubire cat si in relatiile de prietenie sau familiale, resimtita ca tristete, frustrare, pana la agresivitate verbala si comportamentala.

Sillamy, in Dictionarul de Psihologie defineste gelozia ca:« teama de a nu fi privat/deposedat de ceva de care cineva este foarte atasat ; nelinistea banuitoare ca cel pe care il iubesti ar putea prefera pe altcineva».

Gelozia pare sa fie ceva innascut, ca raspuns la teama subconstienta de singuratate, ca sentiment de autodevalorizare, stima de sine scazuta, simt foarte dezvoltat al apartenentei si posesivitatii.

Fratele mai mare va fi gelos pe fratele mai mic, pentru atentia deosebita pe care o primeste din partea parintilor, pentru ca „este mai mic”. Maestria comportamentului parental este singura care poate impiedica aparitia geloziei intre frati. Atasamentul fata de « cea mai buna prietena » poate provoca gelozie atunci cand aceasta incepe sa aibe relatii amicale si cu altcineva sau chiar o relatie de iubire, gelozia mergand pana la a ura a treia persoana pentru ca ti-a „furat” prietena.

Cel mai des si mai amplu, gelozia se manifesta in relatiile de iubire, fiind o arma cu doua taisuri in acest caz.

Sentimentul geloziei salasluieste in sufletele noastre, devenind, in cazuri grave, motorul actiunii si judecatii noastre, unica ratiune

Cand simti ca pierzi controlul asupra propriei judecate, asupra comportamentului personal, Identitatea de sine incepe sa capete noi dimensiuni, gelozia poarta aspectul unei tulburari psihice. In cele mai multe cazuri constientizam gravitatea situatiei « ce-am ajuns sa fac ! » , « nu ma recunosc ! » , « poate totusi.. imi sufoc partenerul »,« nu ma credeam in stare de asa ceva », insa nu putem sa infrantam/controlam sentimentul nelinistii, tristetii si banuielii. Desi vrem.. pentru ca, inainte de toate ne facem noua rau, consumandu-ne psihic si energetic.Gelozia dusa la extrem (amenintari, hartuire, agresivitate ) face insa mai mult rau celui care o resimte, partenerului, mai putin, pentru ca va fi demult plecat.

Pe de alta parte, manifestarea geloziei –in doze decente- poate duce la consolidarea relatiei (gelozia vazuta ca interes fata de persoana de langa tine) , putere, siguranta de sine, crearea unei relatie dinamice, greu de plafonat, dorinta de a-l tine aproape, motive de demonstrare a afectiunii, un strigat de « IMI PASA de tine, imi pasa de NOI ! »


Pentru mine, gelozia exista si trebuie manifestata insa, in limitele « bunului simt ». Prin limite inteleg : neingradirea libertatii individuale, respectarea nevoilor partenerului si mai ales, respectul de sine.

Atunci cand iubesti cu adevarat, imi e greu sa cred ca nu ai nici un moment de nesiguranta asupra reciprocitatii sentimentelor si a bunului mers al relatiei. Cei care spun ca nu au fost gelosi niciodata, ori nu au iubit atat de tare incat sa nu-si poata imagina o zi fara partener, ori debordeaza de incredere in sine.. Stau si ma intreb : sunt genul de oameni egocentrici care, in timp ce-si admira minunata « independenta », personalitate, incredere in sine, nu observa cum EL/EA pleaca spre cineva care sa-i spuna « te iubesc si nu vreau sa te pierd ! » ?