NEW YORK - După 14 ani implantarea silicoanelor în sâni este din nou disponibilă în Statele Unite ale Americii.
LONDRA - Banii nu aduc fericirea, însă pot cumpăra iubirea, potrivit unui studiu britanic.
ROMA - Căsătoria măreşte speranţa de viaţă, conform unui studiu realizat de o echipă de cercetători italieni.
LONDRA - A fost dat publicităţii primul studiu care contrazice tot ceea s-a scris până acum.
Exista o multitudine de scopuri pe care le poti regasi intr-o relatie de cuplu, insa inainte de toate trebuie sa stabilesti clar daca legatutra afectiva dintre parteneri este sau nu reala si puternica.
TOKYO - Un spital din Japonia intenţionează să infiinţeze prima secţie unde mamele să îşi lase copii nedoriţi, care mai apoi să poate fi daţi spre adopţie.
PARIS - Devenite din ce în ce mai frecvente, divorţurile nu cruţă nici culplurile cu vechime din Franţa, din ce în ce mai multe despărţindu-se chiar dacă au în spate mai mult de 30 de ani de amintiri comune.
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
1
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
1
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
2
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.