Sedusa si abandonata

Ne da aripi, ne da putere si incredere. Dar, sa ne intelegem: aceste sentimente nu sunt provocate de partenerul de joaca.

Jocul in sine – subintelesul fiecarui gest, al doilea inteles al oricarui cuvant, intensitatea aerului respirat prea aproape, intamplarea unei atingeri – da un sens nou existentei noastre launtrice, de cele mai multe ori ajunsa la plafonare din cauza lipsei de stimuli, din cauza obisnuintei.

Se spune ca barbatii sunt “vanatori” din nastere, ca au acest sentiment in codul lor genetic, dar trebuie sa recunoastem ca noi ii provocam si le dam semnalul ca pot incepe vanatoarea. Fara acceptul nostru tacit ei nu ar avea nicio sansa, deci nu si-ar mai etala cu acelasi succes sarmul, nu si-ar mai ascuti “armele”… Odata intrati in joc, totul in jur capata un farmec aparte, un alt inteles ia fiecare lucru iar dorinta de a descoperi devine tot mai profunda.

Cine a spus ca barbatii sunt dupa Marte, iar femeile dupa Venus, mare dreptate a avut! Sa luam un caz concret: ea – Minerva – o fata draguta, cu principii fara a se lasa condusa de ele, el – Moise – bine educat, cuceritor fara a fi un DonJuan. Se simt, se privesc, se invita reciproc la “dans”. Ea ii vinde lui iluzia evadarii din toate incatusarile imaginatiei, el ii vinde iluzia perfectiunii. Amandoi intra in jocul seductiei, se abandoneaza trairilor de moment, stiu foarte bine ce “cumpara” unul de la celalalt – iluzii – dar nu abandoneaza pentru ca ea se simte frumoasa si dorita iar el puternic.

Desi apartin aceleiasi lumi, vin dupa planete diferite, desi joaca acelasi joc, il percep diferit iar finalitatea este alta pentru fiecare in parte. Minerva ar dori sa simta mereu sangele pornit sa se rascoale cand il vede, sa perceapa fiecare atingere, intamplatoare sau nu, cu aceeasi intensitate, iar el, Moise, isi doreste mai mult, isi doreste sa atinga apogeul acestor trairi, printr-un punct culminant care se poate traduce ca fiind scopul jocului. Daca ea a acceptat invitatia la dans si a sedus pentru “joc” in sine, el s-a lasat condus doar pentru aplauzele de la final si a condus pentru ele.

Cu voia ei, Minerva, s-a lasat “prada” jocului pe care tocmai ea l-a initiat. Cu voia ei, Moise, a devorat-o cu fiecare clipa mai mult…cu fiecare minut mai intens… Si daca pentru ea finalul este iluzia unui inceput de drum, pentru el este capatul. Au mers impreuna, au dansat acelasi dans, au cantat aceeasi melodie…si totul pentru o iluzie!

Acum, dragele mele, cate dintre voi nu s-au regasit in Minerva si cate nu au intalnit macar un Moise in viata lor. Cate nu ati cumparat iluzia lui, si cate nu ati intrat in jocul seductiei stiind deznodamantul?

Intreb acum, fiind un joc, cineva trebuie sa piarda, altcineva sa castige. Fiind o prada va veti gandi ca sunteti cele care ati pierdut in acest joc dar realitatea este ca ei, Moise, fiind prea grabiti sa primeasca aplauzele si sa lase cortina, au pierdut tocmai fascinatia jocului. Intensitatea a fost a noastra, jocul a fost al nostru, doar finalul al lor. Iar adevarul este ca nimic nu ne face mai frumoase, nimic nu ne face mai bune si mai puternice decat parcurgerea acestui drum.

Sta in puterea noastra sa-l facem mai lung, sau mai scurt, depinde de noi daca Moise pierde sau castiga, este de datoria noastra sa citim printre randuri si sa intelegem ca acest joc il jucam pentru noi, ca avem de ales intre a fi “vanator” sau “prada”. Dar sa nu uitam ca la fel de bine prada isi poate devora vanatorul depinde cat de puternica poate deveni.

Sedusa si abandonata poate ramane doar un titlu de articol sau i se poate atribui lui Moise devenind “sedus si abandonat”. Farmecul ei poate deveni mai puternic decat al lui, puterea de seductie la fel, dar ceea ce conteaza pana la final este ca Ea sa faca numai ceea ce simte iar El sa poata simti. Asa ca, Minervelor, faceti-i sa simta, sa va devoreze simtind, si va promit ca singuri vor bate gongul, va vor invita iarasi la dans pentru ca finalul sa va apartina voua.