ARAD. Asociaţia Judeţeană de Întrajutorare a Pensionarilor (AJIP) Arad lansează membrilor săi dar şi simpatizanţilor două invitaţii la petrecere. Prima e organizată cu ocazia Sfântului Valentin, pe 14 februarie, iar cea de a doua, de Ziua Internaţională a Femeii, fiind programată în 7 martie. Ambele vor avea loc la Sala de Evenimente „D’Amore Events” (fostă Tabiet), începând de la ora 17.
„La Balul de Sf. Valentin, meniul e compus din fel principal cu garnitură şi salată, iar ca băuturi avem suc, apă minerală plată şi carbogazoasă, cafea, ţuică şi vin etc. La Balul de Ziua Femeii, meniul e format din ciorbă, fel principal – friptură de porc şi pui cu garnitură şi salată –, tort; ca băuturi avem ţuică, vin, suc, apă minerală plată şi carbogazoasă, o cafea, lichior. La ambele evenimente, partea muzicală va fi asigurată de o formaţie profesionistă (DJ) condusă de Cristi Suciu, iar solişti vocali vor fi Dacian Socati şi Sorina Lavinia Herbei, dar vom avea parte şi de alte surprize” – spune Costică Corodescu, preşedintele AJIP Arad.
La cele două petreceri pot participa toate persoanele interesate – pensionari şi simpantizanţi. La Balul de Sf. Valentin taxa de participare e de 100 de lei/persoană, iar la evenimentul din 7 martie, participanţii trebuie să plătească 150 de lei/persoană.
Cei interesaţi poți obţine informaţii suplimentare la sediul asociaţiei (Arad, strada Hunedoarei nr.4) de luni până vineri, între orele 10.00-13.00 sau telefonic la unul din numerele: 0257-213 224, 0742-234325 (Torok Livia), 0762-675056 (Costică Corodescu).
Citiți principiile noastre de moderare aici!