aradon.ro Web analytics


CĂBEŞTI - Într-un meci amical disputat ieri în compania echipei din Liga a V-a Gloria Căbeşti, FC Bihor a învins lejer, cu scorul de 10-1 (5-0). Golurile echipei pregătite de Gheorghe Silaghi au fost înscrise de S. Achim (3), R. Ardelean (3), Lukacs (2), Săndulescu şi Radu, în timp ce pentru gazde a marcat Moghiş.
NUŞFĂLĂU – FC Bihor a susţinut vineri un meci amical în compania echipei din Liga a IV-a Sălaj, AS Nuşfalău.
ORADEA - Mijlocaşul Cristian Andor provine de la Centrul de copii şi juniori al FC Bihor, iar de doi ani face parte din lotul primei echipe.
ORADEA - FC Bihor a reuşit o mică performanţă obţinând a treia victorie consecutivă în acest campionat. Succesul s-a conturat greu pe un teren clisos şi în faţa unei echipe arţăgoase, care s-a baricadat pe două linii şi a sperat la o remiză.
Oradea - Biroul Executiv al AJF Bihor a decis ca începând cu etapa a XII-a în campionatul de juniori din Liga a IV-a şi în campionatul Ligii a V-a, înainte de începerea fiecărui joc să se facă în mod obligatoriu identificarea tuturor jucătorilor trecuţi pe raportul de arbitraj.
ORADEA - FC Bihor se pregăteşte intens pentru meciul de mâine cu Minerul Lupeni. Antrenorul Gheorghe Silaghi nu poate miza în continuare pe Adam Achim şi Răzvan Radu.
ORADEA - Antrenorul oaspeţilor, Constantin Alexoi, consideră că echipa sa a făcut un pas înainte pierzând la limită cu FC Bihor, după 0-4 la Mediaş şi 0-5 la Piteşti.
ORADEA - Prima echipă retrogradată din Liga 1 pe care o întâlneşte FC Bihor este FC Argeş. Fără îndoială, una dintre cele mai redutabile formaţii din Seria a II-a, care beneficiază de un buget important şi de un lot valoros.
ORADEA - FC Bihor a învins clar IS Câmpia Turzii prin golurile reuşite de Voicu Florea, Cătălin Bucur şi Răzvan Radu. Tridentul ofensiv folosit de antrenorul Gheorghe Silaghi face parte dintr-o adevărată colonie ex-bistriţeană care evoluează acum pentru FCB.

Mapamond

Fiul lui Rob Reiner, arestat pentru crimă după moartea regizorului american și a soției acestuia
Fiul lui Rob Reiner a fost arestat după ce cadavrul cineastului american și cel al soției acestuia au fost descoperite în reședința lor din Los Angeles, a raportat luni presa din Statele Unite, informează AFP.

Mapamond

Europenii propun o „forță multinațională” în Ucraina cu „contribuții ale națiunilor voluntare”
Liderii principalelor state europene și ai UE au propus luni ca acestea să conducă „o forță multinațională” în Ucraina și să susțină în mod „durabil” armata ucraineană, care să fie limitată la 800.000 de militari, potrivit unei declarații transmise guvernul german, informează AFP.

România

Cea de-a cincea moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a căzut. „Ar fi trebuit să lăsăm România în criză?”
Moțiunea de cenzură inițiată de 118 parlamentari ai Opoziției a fost dezbătută de Senat și Camera Deputaților în cursul zilei de luni, 15 decembrie într-o ședință comună.

UT Arad

Ce a spus Mihalcea după Farul - UTA 1-1?

UT Arad

UTA, un punct la malul mării
Costache a adus egalarea, din penalty, după ce Farul avea avantaj încă din prima repriză.

Local

Proiectele din Arad, la un click distanță
ADR Vest a lansat o platformă prin care orice persoană are acces la informații legate despre proiectele implementate cu fonduri europene.

Local

Un italian din Arad, arestat la domiciliu după ce a încălcat ordinul de protecție 
Un cetățean italian de 58 de ani, care avea emis pe numele său un ordin de protecție și avea montată o brățară de monitorizare electronică, a fost plasat în arest la domiciliu după ce a încălcat în repetate rânduri ordinul. 

Local

Reuniţi sub semnul Crăciunului
Copiii de la Centrul de Zi Nădlac şi tinerii voluntari ai Subfilialei de Cruce Roșie din oraş au confecţionat împreună decorațiuni care vor împodobi cortul de la târgul de Crăciun din fața primăriei.

ARADON Sport local

Fotbal – Liga 3, etapa 17

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.