aradon.ro Web analytics


VIENA. Red Bull şi Toro Rosso, echipele patronate de
omul de afaceri austriac Dietrich Mateschitz, se
alătură team-ului Williams şi se
declară împotriva unei excepţii pentru
Michael Schumacher de la regulamentul FIA privind
interzicerea testelor în timpul sezonului.
BRASIL. Pilotul brazilian de Formula 1 Felipe Massa a sosit
luni după-amiază pe aeroportul internaţional
Guarulhos, din Sao Paulo, fiind transferat apoi cu
elicopterul la un spital din oraş, a precizat un
purtător de cuvânt al aeroportului.
SPA-FRANCORCHAMPS. Organizatorii Marelui Premiu al Belgiei
au anunţat că au vândut peste jumătate
din biletele pentru cursa din 30 august. Preţurile
acestora sunt cuprinse între 240 şi 550 euro.
„În medie am vândut un bilet pe
minut”, a declarat unul dintre organizatori, Andre
Maes.
Organizatorii Marelui Premiu al Australiei au anunţat,
ieri, că această cursă va avea loc,
după cum era prevăzut, în luna martie, ca
urmare a semnării acordului Concord privind drepturile
comerciale ale Formulei 1 şi regulamentul sezonului
2010.
Pilotul echipei Ferrari, Felipe Massa, rănit la cap
în timpul calificărilor de la 25 iulie, a fost
externat din spitalul din Budapesta şi a
părăsit Ungaria, ieri, cu un avion privat care la
dus în Brazilia, la Sao Paulo.
Budapesta. Pilotul brazilian al echipei Ferrari, Felipe
Massa, a declarat că nu îşi mai
aminteşte ce i s-a întâmplat în
calificările pentru Marele Premiu al Ungariei,
însă a precizat că are noroc că este
în viaţă şi va concura din nou.
LONDRA. Henry Surtees, fiul fostului campion de Formula 1
John Surtees, a decedat, duminică, în urma unui
accident pe circuitul britanic de la Brands Hatch, în
timpul unei curse de Formula 2.
BUDAPESTA. Ibericul Jaime Alguersuari în
vârstă de 19 ani va fi noul pilot al scuderiei
Toro Rosso şi îl va înlocui pe Sebastien
Bourdais, el devenind astfel cel mai tânăr pilot
din istoria circuitului de Formula 1.
Pilotul australian al echipei Red Bull, Mark Webber, a
câştigat, ieri, Marele Premiu de Formula 1 al
Germaniei, disputat pe circuitul de la Nurburgring.
FOTA, asociaţie ce include opt echipe de Formula 1, a
părăsit o reuniune la care fusese invitată
de Federaţia Internaţională de Automobilism
(FIA) şi în care urma să discute,
alături de alte cinci team-uri, despre regulamentul
pentru anul competiţional 2010.

România

Nicușor Dan: Anul acesta - crucial pentru finalizarea ecosistemului de carte electronică de identitate și a portofelelor digitale
Cetățenii români, inclusiv cei din diaspora, au dreptul la servicii publice moderne, digitalizate și de calitate, iar anul acesta este crucial pentru finalizarea ecosistemului de carte electronică de identitate și a portofelelor digitale, a afirmat, duminică, președintele Nicușor Dan.

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor loto din data de 22-03-2026 sunt următoarele:

Mapamond

Slovenia restricţionează vânzările de carburanţi
Premierul sloven, Robert Golob, a anunţat duminică restricţii la vânzările de carburanţi, în contextul presiunilor create de conflictul din Orientul Mijlociu asupra aprovizionării benzinăriilor, transmite dpa.

Local

Un arădean a fost tâlhărit în Vlaicu! Hoțul a fugit cu 5.500 de lei, dar acum e arestat
În dimineața de sâmbătă, în jurul orei 3:00, un bărbat a fost tâlhărit în Vlaicu, fiindu-i sustrasă suma de 5.500 de lei. 3

România

Biroul Permanent Naţional al PSD - luni. Se decide calendarul consultării interne privind ieşirea sau nu de la guvernare
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni la sediul central, unde urmează să decidă calendarul pentru consultarea internă cu privire la ieşirea sau nu de la guvernare a partidului.

Mapamond

Ultimatum de 48 de ore de la Trump pentru Iran: dacă Strâmtoarea Ormuz nu e deschisă, lovește centralele electrice
Președintele american, Donald Trump, a amenințat sâmbătă că SUA vor lovi centralele electrice iraniene dacă Iranul nu redeschide în 48 de ore Strâmtoarea Ormuz, transmite dpa. 1

Local

Tâlharii din benzinărie, condamnați
Bărbații care au furat 30 de mii de euro și au spart un Rolls Royce într-o benzinărie din Arad, în august 2023, au fost condamnați. 2

ARADON Sport local

Fotbal – Liga 3, etapa 21

ARADON Sport local

Sântana, peste Felnac în amical

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.