Echipajul de jandarmi a ajuns de urgență la adresa precizată unde a identificat un bărbat în vârstă de 36 de ani care a reclamat faptul că, pe fondul unor neînțelegeri, fosta lui soție i-a spart parbrizul autoturismului. „Persoana în cauză a fost identificată, aceasta fiind în vârstă de 32 de ani, cu domiciliul în municipiul Arad. În acest caz au fost întocmite acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.
Fosta soţie i-a spart parbrizul maşinii
Fosta soţie i-a spart parbrizul maşinii
Scandal între foşti soţi la miezul nopţii pe Calea 6 Vânători. În noaptea de 25 spre 26 noiembrie, prin Apeluri de Urgență 112, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad a fost solicitată intervenția unui echipaj, în zona unui imobil de locuințe situat în Calea 6 Vânători.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
1
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!