Misiunile au constat în 50 de recunoaşteri în obiective din raioanele de intervenţie şi patru exerciţii cu forţe în teren. „Pentru eficientizarea intervenţiilor şi optimizarea timpilor de răspuns subunităţile au executat 50 misiuni de recunoaştere în unele obiective din raioanele de intervenţie. Pe timpul misiunilor de recunoaştere se verifică sursele de alimentare cu apă, căile de acces în obiectiv, configuraţia acestuia şi alte elemente care sunt semnificative pe timpul intervenţiei. În vederea pregătirii continue a personalului au fost executate patru exerciţii cu forţe şi mijloace în teren”, a explicat maiorul George Pleşca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad. Pompierii au mai acţionat şi pentru stingerea unui număr de patru incendii şi în cinci cazuri de asistenţă a persoanelor şi într-o misiune de căutare-salvare. Toate cele patru incendii s-au manifestat la coşuri, canale sau burlane de evacuare a fumului fără a produce pagube semnificative şi asta datorită intervenţiei rapide a echipajelor fiind lichidate înainte de a se extinde la întreg acoperişul clădirii. Modulele SMURD au acţionat pentru acordarea asistenţei medicale în 65 de cazuri.
Incendii la coşuri de fum defecte
Incendii la coşuri de fum defecte
75 de misiuni în trei zile. Este vorba despre misiunile subunităţilor de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad efectuate în perioada 27-30 ianuarie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Câteva cifre interesante ale duelului din această seară, de la Mioveni. Repetă Marius Coman ultima ispravă?
Mapamond
Poliția germană a anunțat sâmbătă că a reținut un suspect în urma unui incendiu la reședința Kehlsteinhaus din Bavaria a lui Adolf Hitler, cunoscută sub numele de „Cuibul Vulturului”, transmite AFP.
Mapamond
EANA, WAN-IFRA și asociațiile editorilor germani avertizează că noile condiții comerciale ale Meta, revizuite la 16 octombrie, ar putea permite colectarea automată a conținutului de pe site-urile publicațiilor, inclusiv a materialelor care nu sunt distribuite pe platformele companiei, cu posibile consecințe pentru întregul ecosistem media. Organizațiile cer respectarea drepturilor de autor prin garanții contractuale și un cadru în care utilizarea conținutului jurnalistic să se facă pe baza acordului publicațiilor și cu remunerarea acestora, fără ca instituțiile media să fie obligate să aleagă între protejarea propriului conținut și accesul la public.
Local
Penitenciarul Arad a organizat prima bursă a locurilor de muncă pentru deținuții care urmează să fie liberați din închisoare.
Local
Organizatorii Incubatorului de Comunități îi provoacă pe arădeni să vină cu idei și proiecte pentru cartierele lor.
Mapamond
Șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valerii Gherasimov, a anunțat că trupele sale vor respecta o încetare a focului la Oleșki începând de marți, 27 octombrie, pentru a permite desfășurarea operațiunilor umanitare în această localitate din sudul Ucrainei aflată sub controlul forțelor ruse, transmite AFP.
1
Local
Constructorul a început deja asfaltarea drumului Sâmbăteni-Ghioroc, în aceste zile fiind turnat primul strat de bitum.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!