În locul soţului său (preşedintele Donald Trump – n.red.), androidul “Figure 3” a fost prezent alături de Melania Trump pe covorul roşu de la Washington.
Prioritatea Primei doamne în timpul celui de-al doilea mandat al preşedintelui Donald Trump se concentrează pe inteligenţa artificială (AI) şi domeniul digital, iar ea a găzduit miercuri un summit privind educaţia copiilor în domeniul tehnologiilor, la care a participat, printre alţii, Brigitte Macron, soţia preşedintelui francez. Au fost prezente, de asemenea, primele doamne din România şi Ucraina.

FOTO: EPA/Shawn Thew
“Îi mulţumesc primei doamne Melania Trump pentru că m-a invitat la Casa Albă”, a declarat robotul, vopsit în gri şi negru, mişcându-şi mâinile în timp ce vorbea.
“Nu este exagerat să spun că sunteţi primul meu oaspete umanoid fabricat în Statele Unite care vine la Casa Albă”, a declarat Prima Doamnă a Statelor Unit, în vârstă de 55 de ani, citind dintr-un discurs pregătit în avans.
Melania Trump, care a lucrat în trecut ca manechin şi fotomodel, a menţionat apoi modul în care roboţii umanoizi, ajutaţi de AI, vor fi folosiţi în curând pentru a instrui copiii.
“Imaginaţi-vă un educator umanoid numit Platon. Accesul la studiul clasicilor va fi de acum instantaneu”, a afirmat ea.
“În mod previzibil, copiii noştri vor dezvolta o gândire critică profundă şi capacităţi de raţionament independent”, a adăugat mama celui mai mic fiu al preşedintelui Donald Trump, Barron, în vârstă de 20 de ani.
După ce a fost o personalitate discretă în timpul primului mandat al miliardarului republican, Prima Doamnă a Statelor Unite a început să joace un rol mai proeminent după ce soţul ei s-a întors la Casa Albă anul trecut.
Melania Trump a organizat, în special, mai multe evenimente axate pe AI şi pe protecţia copiilor pe internet.
Însă ea s-a implicat, de asemenea, în mai multe proiecte profitabile, precum documentarul “Melania” – pentru care Amazon a plătit câteva zeci de milioane de dolari -, precum şi un audibook al autobiografiei sale, a cărui lectură este realizată de o inteligenţă artificială.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!