Israel. Mai mult, el a asigurat că însuşi Trump a fost cel care i-a cerut în decembrie, într-o discuţie la reşedinţa acestuia de la Mar-a-Lago, să facă în aşa fel încât Iranul să nu se poată dota cu arme nucleare.
„Mi-a spus: Bibi, trebuie să ne asigurăm că Iranul nu are bombe nucleare”, a afirmat Netanyahu, vorbind la o conferinţă de presă televizată.
Ministrul de externe al Omanului, Badr al-Busaidi, care a mediat negocierile dintre Iran şi SUA, i-a reproşat preşedintelui american, Donald Trump, că s-a lăsat atras de Israel în război într-un moment în care un acord cu Teheranul părea cu adevărat posibil, relatează joi AFP.
Într-un articol de opinie publicat în săptămânalul britanic The Economist, ministrul omanez a renunţat la obişnuita reţinere diplomatică şi a descris direct războiul pornit de SUA şi Israel împotriva Iranului drept o catastrofă.
După nouă luni de negocieri, Washingtonul şi Teheranul ajuseseră „la doi paşi de a conveni un acord veritabil” asupra programului nuclear iranian, a menţionat ministrul din Oman mediator al discuţiilor.
El reproşează administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, că „s-a lăsat atrasă în acest război fiind convinsă de liderii israelieni că o capitulare necondiţionată (a Iranului n.red.) ar fi urmat rapid asaltului iniţial”. Ministrul de externe al Omanului vede aici „cea mai mare greşeală de calcul a administraţiei americane”.
„Prietenii Statelor Unite au datoria să spună adevărul” şi să-i atragă atenţia aliatului lor de la Washington cât de mult a „pierdut controlul asupra propriei politici externe”.
La rândul său, consilierul pentru securitate naţională al Regatului Unit, Jonathan Powell, care a participat la ultima rundă de negocieri americano-iraniene desfăşurată la Geneva pe 26 februarie, a estimat că propunerile Teheranului au fost „suficient de semnificative pentru a evita un război precipitat”, a scris marţi publicaţia britanică The Guardian.
De partea sa, un ministru israelian, Zeev Elkin, membru al partidului Likud al premierului Benjamin Netanyahu, a declarat joi că fiecare zi de campanie de bombardamente americano-israeliene împotriva Iranului este „o binecuvântare imensă pentru Israel şi o ocazie de a aprofunda pagubele provocate” Iranului. Acelaşi ministru israelian a lăudat „cooperarea unică cu SUA, care nu ştim când se va repeta”.
Serviciile de informaţii americane au estimat, într-un document dezbătut miercuri în Comisia de Informaţii a Senatului SUA, că Iranul nu a încercat să-şi relanseze activităţile de îmbogăţire a uraniului distruse în atacurile aeriene americano-israeliene din iunie 2025, contrazicând astfel o justificare invocată de Trump pentru războiul în desfăşurare împotriva Iranului.
Cu o zi înainte, şeful Centrului naţional antiterorist al SUA, Joseph Kent, a demisionat afirmând că nu poate susţine „cu conştiinţa împăcată” acest război. „Iranul nu reprezintă o ameninţare iminentă pentru ţara noastră şi este clar că am început acest război din cauza presiunilor din partea Israelului şi a puternicului său lobby”, a remarcat Joseph Kent într-o scrisoare adresată lui Trump şi publicată pe reţeaua socială X.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!