Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au fost de acord joi să devanseze ''cât mai repede posibil'' în 2026 introducerea taxelor vamale la coletele cu valoare scăzută care vin în cele 27 state membre UE, a anunțat un purtător de cuvânt al blocului comunitar, o decizie care va lovi platformele online din China, cum ar fi Shein, Temu și Alibaba, transmite Reuters.
Preşedintele american, Donald Trump, le-a cerut luni controlorilor de trafic aerian să îşi reia activitatea, în timp ce în SUA continuă haosul provocat în aviaţia civilă de anularea multor zboruri din ordinul guvernului şi de absenţele controlorilor neplătiţi din cauza blocajului bugetar, transmite Reuters.
România
Procurorii susțin că autopsia efectuată la INML arată faptul că decesul fetiței de 2 ani a survenit în timpul unei intervenții stomatologice la o pacientă cu o patologie cronică preexistentă complexă.
România
Companiile de stat unde sunt pierderi cronice, cele care sunt o gaură neagră pentru buget trebuie lichidate, a declarat, vineri, premierul Ilie Bolojan.
Local
Sala „Vasile Goldiș” a Consiliului Județean Arad a găzduit conferința de încheiere a proiectului cultural cu componentă pronunțată de cercetare „Lipova – surprinzătoare”.
Local
Aceasta este tema unei conferințe organizate de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Evenimente
O întâlnire de suflet care va avea loc înainte de Crăciun, pe 27 noiembrie, începând de la ora 19.