aradon.ro Web analytics


Moment cheie în soluţionarea crizei iraniene. Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă, Javier Solana prezintă părţii iraniene propunerile comunităţii internaţionale, menite să convingă Teheranul să renunţe la îmbogăţirea uraniului.
Celebra casă de licitaţie Christie s scoate la vânzare bijuteriile prinţesei Margareta, sora cea mică a Reginei Angliei. Peste 800 de piese, broşe, brăţări sau diademe din aur şi pietre preţioase au fost expuse în vitrinele unor galerii din New York.
Violenţele continuă în Irak. 27 de persoane, dintre care 11 studenţi irakieni şi un soldat italian, au fost ucişi în urma atentatelor teroriste. În capitala Bagdad, cel puţin 50 de persoane au fost luate ostatice de bandele înarmate.
Evadare spectaculoasă dintr-o închisoare de maximă securitate din Atena. Doi deţinuţi de drept comun, un grec şi un albanez, au fugit de sub ochii gardienilor, cu un elicopter care a aterizat chiar pe acoperişul penitenciarului Korydallos, situat în zona de vest a capitalei elene.
Cei patru angajaţi ai ambasadei ruse, răpiţi ieri la Bagdad, au fost eliberaţi de forţele speciale, au anunţat surse din cadrul poliţiei irakiene. Informaţia nu a fost confirmată, însă deocamdată, de Ministerul rus de Externe şi de reprezentanţa diplomatică a Moscovei din capitala irakiană.
După 25 de ani de la primul diagnostic de infectare cu virusul HIV, medicii şi opinia publică americană se tem că flagelul se extinde în acelaşi ritm alert. 25 de milioane de persoane au decedat din 1981 şi 8.000 mor în fiecare zi de SIDA.
În Cehia, preşedintele Vaclav Klaus, a anunţat că va începe negocieri pentru formarea unui nou guvern cu Partidul Democratic Civic. Câştigătoare a alegerilor legislative de ieri, formaţiunea liberală a obţinut 35,38 % din voturi, procent care nu îi va permite să formeze un guvern monocolor.
Cel puţin patru persoane au fost ucise într-un atac cu maşină capcană comis la Kandahar, în sudul Afganistanului. Atentatorii talibani vizau convoiul în care se deplasa guvernatorul provinciei Kandahar, sub protecţia militarilor canadieni.

Mapamond

Interes în creștere pentru o încetare a focului în Marea Neagră, consideră Rubio. Erdogan îndeamnă Rusia și Ucraina la responsabilitate
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat sâmbătă că există un interes tot mai mare din partea comunității internaționale pentru facilitarea unei încetări a focului limitate în Marea Neagră, cu scopul de a asigura transporturile neîngrădite de energie și cereale dinspre Rusia și Ucraina, transmite Reuters.

România

Neculăescu, după incidentele cu dronele: Piloții Forțelor Aeriene Române au reacționat prompt și cu profesionalism
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, spune că piloții Forțelor Aeriene Române au reacționat prompt și cu profesionalism în contextul celor două drone care au pătruns neautorizat, sâmbătă, în spațiul aerian al României.

România

CFR S.A: Incident în stația București Nord, sâmbătă seara. O persoană a fost lovită de trenul internațional București-Arad-Curtici
Trenul internațional IRN 472 a fost implicat sâmbătă seara într-un incident în stația București Nord, lovind o persoană. Trenul operat de CFR Călători circulă pe ruta București-Arad-Curtici, după care trece în Ungaria. Acesta a plecat cu aproape două ore întârziere.

ARADON Sport local

Prima înfrângere stagională pentru FCC UAV Arad
„Galben-albastrele” n-au avut cea mai bună zi cu Oxigen București, având probleme în ambele faze.

Local

Furt de 20 de mii de euro, la Chișineu-Criș
Polițiștii arădeni au pus în aplicare trei mandate de aducere, pe numele unor persoane bănuite că, acum mai bine de trei săptămâni, au furat 20 de mii de euro dintr-un apartament din Chișineu-Criș. Unul dintre presupușii autori este de negăsit.

România

Alexandru Stoica: Românilor nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise
Românii nu vor plăti taxe înzecite şi nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise, a anunţat, sâmbătă, ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, care a subliniat că scopul statului trebuie să fie acela de a-i ajuta pe oameni să-şi pună actele în ordine, nu de „a-i vâna” cu amenzi.

Mapamond

SUA/Alegeri la jumătatea mandatului: Aproape 48 de milioane de americani, un număr record, au votat deja
Un număr record de 47,9 milioane de americani și-a exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor, potrivit unor date publicate vineri.

România

Diana Buzoianu: Noi am scos neamurile din instituții, ei își aduc acum înapoi cumetriile
Fostul ministru al Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, la Congresul USR, că partidul „a reușit să scoată neamurile din instituții”, însă cei de la PSD, reveniți la guvernare, „își aduc înapoi cumetriile”. 1

Local

Teatru, muzică și poezie, în noiembrie
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” propune publicului un program divers, cu spectacole de teatru, o premieră și o serie de spectacole de poezie și muzică.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.