aradon.ro Web analytics


,,Pentru Consiliul Europei, cel mai important lucru este aflarea adevărului,, aceasta este declaraţia preşedintelui APCE, Rene van der Linden, în legătură cu existenţa unor posibile închisori secrete ale CIA în Europa.
Ultimatumul dat de gruparea radicală islamică care a răpit 4 cetăţeni occidentali în Irak a fost prelungit până sâmbătă. Rebelii au trimis o nouă înregistrare video, în care doi dintre cei patru ostatici fac apel pentru eliberarea lor.
Se pare că seria de discursuri rostite în ultimele zile de preşedintele George W. Bush pe diverse teme politice, dar având ca subiect principal intervenţia militară din Irak, a avut efectul scontat.
Fostul premier britanic Margaret Thatcher, care şi-a serbat cu fast în luna octombrie împlinirea a 80 de ani, a fost internată miercuri seara în spital ce a acuzat o stare de anemie pronunţată.
Cel puţin 30 de persoane au fost ucise şi alte 25 rănite în urma exploziei unui autobuz în centrul Bagdadului. Acest nou atentat intervine cu exact o săptămână înainte de alegerile legislative irakiene ce vor avea loc la 15 decembrie.
Apropiaţii şi fanii lui John Lennon comemorează astăzi 25 de ani de la moartea celebrului artist! La fel cum s-a întâmplat pe 8 decembrie 1980, cei care l-au iubit pe Lennon se vor strânge în Central Park pentru a-i aduce un nou omagiu solistului-geniu. Forum
Secretarul de stat al SUA, Condoleezza Rice a ajuns miercuri seară la Bruxelles unde a avut deja o primă întâlnire cu partenerii de discuţie din cadrul NATO.
Incident la bordul unui avion al American Airlines! Un american a fost ucis de un agent federal, după ce a ameninţat că va detona o bombă în interiorul aeronavei. Mai mulţi pasageri au fost răniţi în incident.
Strategia secretarului american al Apărării de a amplasa facilităţi militare în zone extrem de importante a dat rezultatele dorite. Rusia şi-a exteriorizat mai repede decât furia cu privire la existenţa trupelor americane pe teritoriul României.

Local

ISU Arad caută voluntari. Înscrierile sunt deschise permanent
Arădenii cu vârste cuprinse între 16 și 65 de ani se pot înscrie în programul „Salvator din pasiune”, derulat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. Pentru început, este necesară doar depunerea unei cereri.

Local

Scad virozele, dar cresc pneumoniile
Numărul infecțiilor respiratorii a scăzut în ultima săptămână în județul Arad, însă cazurile de pneumonie sunt în creștere. În total, 52 de persoane au avut nevoie de internare în spital.

Local

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a pus sechestru pe 10 milioane de lei 
Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad anunță un sechestru de peste 10 milioane de euro, într-un dosar cu 100 de păgubiți. Oamenii au plătit mașini pe care nu le-au mai primit. 1

UT Arad

La zi în fotbalul feminin arădean
JUCU. În cadrul etapei a 8-a a ligii secunde la fotbal feminin, UTA nu a avut nici o șansă în deplasarea de la Univ. Cluj. Gazdele s-au impus cu 6-1, reuşita grupării roş-albe purtând semnătura Carlei Kugler.

ARADON Sport local

Halterofilii CSM Arad, pe podiumul naţional
BASCOV. Secţia de haltere a CS Municipal Arad, coordonată de antrenorul Adrian Jigău, a obţinut 11 medalii la Campionatul Național de tineret.

Local

Lovit cu ciocanul în cap, de un bărbat de 77 de ani
Un bărbat de 77 de ani a fost reținut de polițiști după ce a lovit un alt bărbat cu un ciocan. Victima a ajuns la spital.

ARADON Sport local

Şase medalii la „mondialele” de karate IKU

UT Arad

UTA, pe locul 10 în Superliga
2

UT Arad

Juniorii, victorii pe linie
39 de goluri au marcat cele patru echipe ale Academiei UTA în etapa din weekend. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.