Pentagonul a anunţat, marţi, că va acorda circa 23 de milioane de dolari Uzbekistanului drept compensaţii pentru utilizarea bazei aeriene din sudul fostei republici sovietice.
Centrul pentru Uragane din Miami, Florida a avertizat că furtuna tropicală Rita - de gradul 2 - s-ar putea amplifica până la gradul 4, până miercuri după-amiaza.
O substanţă radioactivă a fost descoperită în apropierea avionului militar rus Suhoi-27 care s-a prăbuşit săptămâna trecută, fără să facă victime, în vestul Lituaniei.
Hussain Osman, unul dintre autorii atentatelor eşuate de la 21 iulie din Londra, arestat în Italia, va fi adus în Marea Britanie până cel târziu vineri, au declarat autorităţile de la Londra.
Un seism puternic, cu magnitudinea de 5,9 grade pe scara Richter, a avut loc în nordul Japoniei, fără să producă însă victime sau pagube materiale, conform informaţiei oferite de poliţia locală.
O formă a virusului gripei aviare care se poate transmite la oameni va trebui controlată, altfel riscă să fie "imposibil de stăpânit", a avertizat un expert al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii .
Cancelarul german în exerciţiu, social-democratul Gerhard Schroeder, ar fi dispus să cedeze locul unui lider conservator, dacă Angela Merkel s-ar retrage.
Christopher VanGoethem, puşcaşul marin acuzat pentru uciderea lui Teo Peter, basistul trupei Compact, într-un accident rutier, va compărea în faţa Curţii Marţiale începând cu 2006.
Procurorul Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Jugoslavie, Carla del Ponte, a acuzat Vaticanul că protejează un important criminal de război croat, pe generalul Ante Gotovina.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2