Adunarea Generală a ONU a adoptat declaraţia privind soluţia cu două state, israelian şi palestinian
Adunarea Generală a ONU a adoptat vineri cu o largă majoritate „declaraţia de la New York”, care vizează reînvierea soluţiei cu două state, israelian şi palestinian, însă a exclus fără echivoc Hamas, relatează AFP şi Reuters.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a anunțat vineri, la Bruxelles, că Alianța Nord-Atlantică va lansa o nouă operațiune, denumită „Eastern Sentry” (Santinela de Est), pentru a-și consolida apărarea pe flancul său estic, ca răspuns la incursiunea a numeroase drone rusești în spațiul aerian al Poloniei, relatează dpa, Reuters și AFP.
Local
Ambasadorul Republicii Polone în România a efectuat o vizită oficială la Consiliul Județean Arad.
Local
Unele se află în aşteptarea preotului paroh de trei-patru ani. Cea mai recentă vacantare datează din 24 septembrie.
Local
ARAD. Consiliul Județean Timiș a solicitat Consiliului Județean Arad presemnalizarea unor restricții de circulație care vor fi impuse pe DJ 682, de la limita de județ a Aradului și până în Făget.
Local
Plopii şi salcâmii s-au prins în proporţie de 99%. Municipalitatea intenţionează să mai planteze arţari şi arbori de mătase.
Local
ARAD. Polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat în Piața Fortuna, în ziua de 25 septembrie 2026, un arădean de 25 de ani, în timp ce oferea spre vânzare, din portbagajul mașinii sale, țigări susceptibile a proveni din contrabandă.
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că se continuă lucrările de reparații pe autostradă, între Arad și Pecica, acolo unde a fost instituită o restricție de trafic.
Local
El a fost reţinut de poliţiştii hunedoreni în urma unor percheziţii, într-un dosar privind bancnote falsificate.
1
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a afirmat vineri că Rusia este pregătită pentru negocieri de pace cu Ucraina, dar atacurile ucrainene cu drone din timpul alegerilor legislative ruse au îndepărtat și mai mult șansele reluării acestor negocieri, relatează agențiile AFP și EFE.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a depus sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor propuși.