Copiii ar trebui să se bucure de tot ce oferă internetul, de la învățare la comunicare, fără a fi expuși la pericole. Pornind de la acest principiu, Comisia Europeană a lansat un nou set de recomandări pentru protecția minorilor în mediul digital, alături de un prototip de aplicație dedicată verificării vârstei online.
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând din anul 2028 nu-i va prejudicia economia, relatează agențiile Reuters și EFE.
Președintele rus Vladimir Putin, care tratează cu nepăsare amenințările lui Donald Trump cu noi sancțiuni, vrea să continue conflictul în Ucraina până când Occidentul îi va accepta condițiile de pace, iar pretențiile sale teritoriale s-ar putea extinde pe măsură ce forțele ruse înaintează pe frontul din Ucraina, au declarat marți trei surse apropiate Kremlinului, citate de Reuters.
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este „dezamăgit” de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat apropiata trimitere a unui număr mare de arme Kievului prin intermediul NATO, relatează AFP.
Local
Polițiștii arădeni au depistat mai multe infracțiuni rutiere, în ultimele 48 de ore, pentru care au întocmit dosare penale.
Local
În ultimele 48 de ore, polițiștii au constatat trei evenimente rutiere, în care au fost implicați conducători de trotinete electrice și biciclete.
1
Local
Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru că a amenințat folosindu-se de un pistol, alți trei s-au ales cu ordine de protecție și dosare penale.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 27-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Poliția antiteroristă a fost însărcinată cu ancheta asupra „incidentului major” survenit duminică în apropierea unei baze militare utilizate de aviația militară americană în vestul Angliei, potrivit presei, după arestarea unor bărbați suspectați de infracțiuni legate de explozibili, relatează AFP.
Advertorial
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România. În perioada 15–30 septembrie, locuitorii din Oradea, Arad și Deva sunt invitați să doneze alimente neperisabile pentru familiile vulnerabile.
Mapamond
Germania pledează pentru înființarea unei forțe de intervenție rapidă în cadrul agenției europene pentru frontiere Frontex, care să asiste statele membre în cazul unei presiuni migratorii bruște la granițele externe ale UE, cum ar fi situația din Ceuta din această vară, relatează AFP.
1
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a respins duminică acuzațiile privind existența unei înțelegeri între politicieni români și Statele Unite pentru îndepărtarea lui Ilie Bolojan din funcția de prim-ministru și susține că acesta a fost demis ca urmare a modului în care a guvernat.
3
Mapamond
Ministrul britanic al Apărării, Wes Streeting, a calificat Rusia și pe președintele Vladimir Putin drept cea mai mare amenințare la adresa securității țării, avertizând totodată că Regatul Unit se confruntă cu 'cel mai mare risc de război' din timpul vieții sale, relatează PA Media și dpa.
1