Premierul slovac Robert Fico l-a comparat vineri pe preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cu un cerşetor care „merge prin Europa şi cere pomană”, afirmând că s-a săturat de el, mai ales că Slovacia este afectată de decizia Ucrainei de a opri tranzitul gazului rusesc către Europa, relatează agenţia EFE.
Forma gravă de pneumonie de care suferă în această perioadă preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a forţat o amânare a prezentării Busolei Competitivităţii, un element esenţial al doctrinei sale economice, care era prevăzută pentru 15 ianuarie, au declarat joi doi reprezentanţi ai executivului comunitar pentru Politico.
Zelenski: Desfăşurarea de trupe occidentale în Ucraina va ajuta ca Rusia să fie forţată să facă pace
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a estimat joi că o eventuală desfăşurare de trupe occidentale în Ucraina ar ajuta la forţarea Rusiei la pace şi a susţinut că vede începutul unei perioade de oportunităţi odată cu revenirea în curând a lui Donald Trump la Casa Albă, informează AFP.
Uniunea Europeană este „pregătită să preia ştafeta” sprijinului militar pentru Ucraina „dacă SUA nu vor să facă acest lucru”, a declarat joi şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, potrivit AFP, cu 11 zile înainte ca la Washington să fie învestit preşedinte Donald Trump, a cărui abordare faţă de Ucraina şi faţă de invazia rusă în această ţară încă nu este clară.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
Local
Președinții PNL Arad și PSD Arad au intrat într-un clinci pe rețelele de socializare.
Local
Cartea despre prezentul și viitorul omenirii a fost publicată de Antoniu Martin la editura Universității de Vest „Vasile Goldiș”.
România
ANAF a anunţat că va lansa o platformă digitală pentru vânzarea bunurilor sechestrate.
ARADON Sport local
Cu rezultate remarcabile în competiții, Jessica Culda este o promisiune pentru atletismul arădean.
Local
Care sunt condiţiile şi modalitatea prin care pot beneficia de concediu medical persoanele care însoţesc la tratament bolnavii oncologici.
Local
Se pare că Anamaria Nyeki ia în calcul o candidatură la alegerile pentru Primăria Arad, din anul 2028.
16
România
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.