Președintele american Donald Trump a anunțat joi că, începând din data de 4 martie, vor intra în vigoare taxele vamale pe care le-a decis anterior asupra produselor importate în SUA din Canada, Mexic și China, el acuzând aceste țări că nu fac suficiente eforturi pentru a combate traficul cu droguri, în special fentanil, relatează agențiile internaționale de presă.
Curtea Constituțională a ordonat renumărarea tuturor buletinelor de vot de la alegerile parlamentare care au avut loc în octombrie după ce s-au găsit deja diferențe între rezultatele reale și cele raportate, iar procesul riscă recalcularea mandatelor și invalidarea unei majorități guvernamentale și așa fragile.
Europa ar trebui să treacă de la îngheţarea activelor ruseşti la confiscarea lor, a afirmat marţi ministrul de externe britanic, David Lammy, ceea ce marchează o consolidare a poziţiei Londrei referitoare la modul în care Occidentul ar trebui să folosească obligaţiunile şi alte titluri de valoare îngheţate de la începerea invadării Ucrainei de către Rusia, relatează Reuters.
Local
Sentința Tribunalului Timiș în dosarul corupției de la Permisele din Arad numește acțiunile inculpaților drept un modus operandi.
Local
PÂNCOTA. Veste bună pentru sistemul de învăţământ din oraşul Pâncota. Primăria din localitate a obţinut 2,3 milioane euro din fonduri europene pentru construirea unei noi clădiri la Școala Primară Pâncota, iar contribuția Primăriei este de doar 2%.
Local
White Party-ul „La Apus” a aniversat cinci ediții exact așa cum și-a obișnuit publicul: cu muzică bună, un decor impecabil și o atmosferă care a transformat Vechiul Cazinou într-unul dintre cele mai populare locații ale conceptului. Surpriza serii a venit la final, când 200 de drone au luminat cerul într-un spectacol inedit, în premieră pentru Arad.
România
Stânca aflată în apropierea brațului Bala al Dunării a fost dislocată cu ajutorul a 180 de kilograme de explozibil, a anunțat, luni, ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, care a precizat că prin această măsură s-a urmărit să se reechilibreze debitul Dunării.
ARADON Sport local
MACEA. Ultima dintre grupările fotbalistice arădene din Liga 4 care a strâns rândurile pentru noul sezon este Voinţa Macea.
UT Arad
ARAD. UTA primește vizita Rapidului vineri, 7 august, de la ora 21:30, pe Arena „Francisc Neuman”.
1
Local
Pompierii militari arădeni au avut un sfârșit de săptămână solicitant, intervenind în 143 de situații de urgență. Cele mai multe misiuni au fost pentru acordarea primului ajutor medical, însă salvatorii au stins și 13 incendii, dintre care 11 de vegetație uscată.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit până miercuri Codul roșu de caniculă și disconfort termic accentuat și a extins la patru numărul județelor afectate: Arad, Bihor, Satu Mare și Timiș.