Rusia a reafirmat joi că desfășurarea unor trupe de menținere a păcii în Ucraina, idee asupra căreia insistă Franța și Marea Britanie în eventualitatea unui acord de pace, este „total inacceptabilă” și va considera țările participante la o asemenea forță ca fiind implicate într-un „conflict armat direct” cu Moscova, relatează agențiile AFP și EFE.
Președintele american Donald Trump a promis miercuri că va răspunde amenințării Uniunii Europene de a impune taxe vamale asupra unor importuri americane în valoare de 26 de miliarde de euro începând de luna viitoare, după ce Statele Unite au instituit taxe vamale generale asupra importurilor de oțel și aluminiu, transmit agențiile Reuters și AFP.
Comisia Europeană a anunţat miercuri dimineaţă că va aplica taxe vamale „puternice, dar proporţionale” asupra unor produse americane începând cu 1 aprilie, ca răspuns la taxele de 25% introduse de Statele Unite pentru importurile de oţel şi aluminiu provenite din Uniunea Europeană, transmit AFP, Reuters şi DPA.
Mapamond
Premierul britanic, Andy Burnham, a declarat că va prezenta, în cursul acestui an, opțiuni pentru relații mai strânse între Regatul Unit și UE, afirmând în cadrul conferinței Partidului Laburist că Brexitul a făcut „mai mult rău decât bine”, a consemnat dpa.
România
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă.
Local
Focul a izbucnit la o anexă de pe strada Baba Novac, iar la locul intervenției a fost alocate mai multe forțe de intervenție.
UT Arad
A fost 4-0 la pauză, acesta fiind și rezultatul final. Juniorii au intrat după pauză, când nu s-a mai marcat.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție.