Donald Trump a depus luni jurământul în calitate de cel de-al 47-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, într-o ceremonie la Capitoliu. Noul președinte a pregătit deja o serie de decizii pentru prima zi, printre care se numără declararea stării de urgență la frontieră și în sectorul energetic național.
Donald Trump a declarat duminică în fața a mii de susținători că va inaugura o nouă eră de prosperitate americană, atunci când va prelua funcția, făcând un tur al victoriei într-o arenă din Washington plină până la refuz, cu o zi înainte de a reveni la putere cu planuri de remodelare agresivă a imigrației și a politicii comerciale a SUA, relatează Reuters.
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat duminică semnarea luni, imediat după învestire, a unui ordin executiv ce va permite continuarea funcționării rețelei de socializare TikTok în SUA, adăugând că dorește ca în perspectivă Statele Unite să preia jumătate din acționariatul filialei americane a TikTok, transmite Reuters.
Armata rusă a respins o contraofensivă ucraineană în provincia rusă de graniță Kursk, a susținut duminică Ministerul rus al Apărării, ale cărui trupe au eliberat mai mult de jumătate din teritoriul pierdut în acea provincie în urma ofensivei surpriză lansate acolo de Ucraina în august, dar nu și-au atins obiectivul de a-l elibera complet până la învestirea lui Donald Trump ca președinte al SUA, relatează agenția EFE.
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a lansat duminică apelul „SALVAȚI TIKTOK !”, într-un scurt mesaj postat pe rețeaua sa de socializare Truth Social, după ce populara platformă cu filmulețe scurte a încetat să funcționeze în SUA odată cu intrarea în vigoare a unei legi care obligă compania chineză ce o deține să-și vândă aplicația pentru SUA, relatează Reuters.
Local
Zeci de transportatori au protestat spontan, miercuri seară, pe centura rutieră a municipiului Arad, unde circulă cu automarfarele la viteză mică și claxonează, cerând amânarea introducerii platformei TollRo, despre care spun că nu funcționează corect.
Local
Oamenii legii au depistat cinci persoane care au comis diferite infracțiuni pe linie de Rutieră.
Advertorial
Campania organizată de RETIM și ADI SIGD Arad a început la 1 septembrie. Colectarea se desfășoară conform unui program stabilit pentru fiecare stradă din municipiu.
Local
Cinci persoane au fost reținute pentru o serie de infracțiuni, de la bătăi la furturi.
Local
Politicienii arădeni au reacționat imediat după ce Guvernul Mureșan a fost respins de Parlament.
3
ARADON Sport local
AJF Arad a organizat încă un turneu comemorativ, la 13 ani de la dispariția fostului președinte al Comisiei de copii și juniori.
Local
Tema în jurul căreia a fost concepută ediția din acest an este „Statutul femeii în societatea contemporană în contextul multiplelor crize suprapuse”.