Adunarea Naţională a Franţei (camera inferioară a parlamentului) a votat miercuri pentru demiterea guvernului aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniunii Europene, transmite France Presse.
Preşedintele Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a declarat marţi legea marţială, spunând că această măsură este necesară pentru a proteja ţara de „forţele comuniste nord-coreene”, deşi pare să vizeze mai degrabă opoziţia majoritară în parlament, conform unui discurs neanunţat transmis în direct la televiziune şi citat de agenţiile internaţionale de presă.
Platforma TikTok şi-a apărat marţi în Parlamentul European (PE) măsurile pe care le-a adoptat pentru a combate dezinformarea în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România şi a negat că l-ar fi favorizat pe candidatul Călin Georgescu, care s-a clasat pe locul întâi, cu 22,94% din voturi, relatează agenţia EFE.
Local
Cu 1,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul, care putea pune în pericol vieți, a fost oprit de un jandarm înainte de a porni la drum.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 01-10-2026 sunt următoarele:
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora vor reprezentan Aradul şi România la concursul de frumuseţe destinat copiilor.
România
Prețurile locuințelor au crescut cu 1,1% în zona euro și cu 1,2% în UE, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, iar cel mai mare avans a fost raportat în Lituania, Bulgaria și România, arată datele colectate prin Indicele prețurilor locuințelor, publicat joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).