aradon.ro Web analytics


Preşedintele în exerciţiu al SUA, Joe Biden, le-a transmis joi un mesaj de încurajare democraţilor săi întristaţi şi îngrijoraţi de pierderea de către Kamala Harris a scrutinului prezidenţial în faţa republicanului Donald Trump, dar şi de pierderea alegerilor pentru Senat, unde republicanii şi-au recăpătat majoritatea, subliniind că aceste rezultate nu înseamnă că democraţii sunt „înfrânţi”, relatează agenţia EFE.
Rusia ţine minte şi are în vedere declaraţiile preşedintelui ales al SUA, republicanul Donald Trump, conform cărora acesta va reuşi să pună rapid capăt războiului ruso-ucrainean, deşi consideră exagerată o asemenea promisiune, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE.
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, l-a sunat joi pe câştigătorul alegerilor prezidenţiale din SUA, fostul preşedinte şi candidat republican Donald Trump, pentru a-l felicita pentru victorie şi a pleda ca relaţia dintre ambele puteri să fie „stabilă, sănătoasă şi durabilă”, transmit EFE şi Xinhua.
Mai mulţi inculpaţi în atacul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului SUA, luat cu asalt de o mulţime de susţinători ai republicanului Donald Trump, în prezent preşedinte ales al SUA, au cerut miercuri, fără succes, amânarea proceselor judiciare pe fondul aşteptărilor că magnatul din New York îşi va ţine promisiunea de a-i graţia, informează EFE.
Cancelarul social-democrat german Olaf Scholz a anunţat miercuri seară ruperea coaliţiei sale de guvernare tripartite, pe care a încercat în zadar să o salveze prin desfăşurarea unor reuniuni de criză succesive în ultimele zile, dar în final a decis să-l demită pe ministrul liberal de finanţe Christian Lindner, cu care a avut divergenţe semnificative asupra programului economic, consemnează agenţiile AFP şi EFE.

România

Tarifele decontate de CNAS nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești (studiu)
Tarifele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu realizat de cercetători și experți ai Academiei de Studii Economice (ASE) din București.

România

Ilie Bolojan, audiat la DNA Iași ca martor, în dosarul presupusei mite de 1,5 milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan a fost audiat vineri în calitate de martor la DNA Iași în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, la solicitarea presei acreditate la Palatul Victoria.

Advertorial

Accelerează afacerea ta cu gama de vehicule comerciale Ford – livrări urbane, transport marfă, transport pasageri!

UT Arad

Un autogol a decis meciul amical UTA – FC Bihor
Meciul a fost liniștit, însă utistul Ouaneh a ieșit accidentat. Dolny a marcat în propria poartă.

Advertorial

Din octombrie se actualizează tariful de salubrizare pentru persoanele fizice din municipiul Arad

România

Val de scumpiri la alimente, servicii și produse nealimentare. Prețurile ar putea crește cu până la 20%
Alimentele s-ar putea scumpi în octombrie cu 4-8%, iar cele mai mari creșteri sunt așteptate la lactate. Prețuri mai mari sunt estimate și la carne, servicii, haine, electronice și electrocasnice. 5

România

Depreciere puternică a leului în raport cu euro și dolarul american. Moneda europeană a fost cotată la 5,3447 lei
4

România

Bolojan: pensiile și salariile ar trebui mărite pentru a compensa scumpirile. Când ar putea crește veniturile?
Premierul interimar Ilie Bolojan consideră că pensiile și salariile din sectorul public ar trebui indexate în 2027, după ce scumpirile din ultimii doi ani au redus puterea de cumpărare. El spune că viitorului Guvern îi va fi greu să mențină veniturile plafonate. 1

Local

Producţia industrială în judeţul Arad a scăzut cu aproximativ 20% în primele şapte luni
Sectorul industrial din judeţul Arad a înregistrat un recul de 19,8% în primele şapte luni ale anului 2026 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, evoluţie marcată de scăderea comenzilor din fabrici şi de reducerea cifrei de afaceri, arată datele centralizate de Direcţia Judeţeană de Statistică în Buletinul Statistic Lunar. 3

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.