Guvernul Republicii Moldova respinge "declaraţiile propagandistice" ale Tiraspolului, a afirmat miercuri vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, într-o primă reacţie a autorităţilor de la Chişinău la rezoluţia adoptată anterior în cursul zilei de Congresul aşa-zişilor deputaţi "de toate nivelurile" din regiunea transnistreană, care au cerut "protecţia" Moscovei în faţa "presiunii sporite" din partea Republicii Moldova, relatează Deschide.md şi AFP.
Aşa-zisul Congres al „deputaţilor de la toate nivelurile” din Transnistria, regiune secesionistă prorusă din cadrul Republicii Moldova, întrunit miercuri la Tiraspol, la solicitarea liderului separatist Vadim Krasnoselski, a adoptat o rezoluţie oficială prin care cere „protecţia” Rusiei în faţa a ceea ce a descris ca fiind o presiune concertată asupra economiei sale din partea guvernului moldovean, relatează AFP, Reuters, EFE, NewsMaker şi Ziarul Naţional din Chişinău.
Avocatul care l-a reprezentat în instanţă pe defunctul lider al opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi şi care a însoţit-o pe mama acestuia în colonia penitenciară situată dincolo de Cercul Polar, săptămâna trecută, când femeia a făcut demersuri insistente pe lângă autorităţi pentru returnarea trupului fiului ei, a fost reţinut marţi la Moscova, potrivit unor media care citează surse, informează Reuters.
NATO nu are planuri de a trimite trupe în Ucraina pentru a lupta în războiul cu Rusia, au declarat marţi agenţiei EFE oficiali ai Alianţei, idee care nu a fost discutată nici în cadrul UE, potrivit unui purtător de cuvânt comunitar, după ce preşedintele francez Emmanuel Macron nu a exclus această posibilitate.
Local
Procurorul arădean a trecut de toate testele și a preluat șefia DIICOT Central.
România
Un vagon al trenului Regio 2029 Timișoara Nord – Arad a fost retras din circulație după ce un călător a descoperit o colonie de ploșnițe printre scaune. CFR Călători susține că este un caz izolat și anunță dezinsecții repetate și măsuri suplimentare.
Ştiri sportive
Miliardarul Rinat Ahmetov, patronul clubului ucrainean de fotbal Șahtior Donețk, și-a luat rămas bun de la Mircea Lucescu, joi seara, la Arena Națională, iar la ieșire a declarat că prietenul său l-a învățat să bea vin, iar la rândul său l-a învățat pe fostul selecționer să cânte karaoke.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a trimis pe teren doi tineri ai Academiei, la meciul cu Metaloglobus.
Mapamond
Cancelarul german Friedrich Merz a admis joi că ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului a devenit un „test de rezistență” pentru relațiile transatlantice, în contextul nemulțumirilor președintelui Donald Trump cu privire la presupusa lipsă de sprijin din partea aliaților europeni și a amenințării sale de a părăsi NATO, asigurând totodată că va face personal tot posibilul pentru păstrarea ei, relatează EFE.
România
Majoritatea românilor (85%) vor petrece Paștele din 2026 acasă, în familie, cel mai ridicat procent din ultimii trei ani, în condițiile în care presiunile inflaționiste determină ajustări ale bugetelor, arată un studiu Reveal Marketing Research.
1
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a informat unele țări membre ale Alianței că președintele american Donald Trump dorește angajamente concrete din partea lor în următoarele zile pentru o contribuție la securizarea Strâmtorii Ormuz, au declarat joi agenției Reuters trei diplomați europeni.