Regatul Unit va furniza armatei ucrainene anul acesta peste 10.000 de drone, inclusiv drone de atac, iar guvernul de la Londra a alocat pentru acest demers încă 125 de milioane de lire sterline, în plus faţă de cele 200 de milioane de lire promise anterior, a anunţat joi la Kiev ministrul britanic al apărării, Grant Shapps, care a încurajat aliaţii Ucrainei în războiul cu Rusia să procedeze la fel, relatează agenţiile France Presse şi DPA.
Mii de agricultori polonezi au ieşit miercuri din nou în stradă în capitala Varşovia la un protest care a degenerat în violenţe şi care creşte presiunea asupra guvernului condus de Donald Tusk, pe care-l acuză că nu le apără interesele în faţa Bruxellesului şi în faţa importurilor ucrainene, relatează agenţiile AFP şi EFE.
Mai multe explozii s-au înregistrat miercuri la mai puţin de 200 de metri de convoiul oficial de vehicule în care se aflau preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul grec Kyriakos Mitsotakis, înainte ca ei să se întâlnească în oraşul ucrainean Odesa, oraş-port la Marea Neagră, transmite agenţia EFE.
Mapamond
Țările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone lansate de Rusia și nu pot atribui în mod clar în prezent aceste atacuri, conform unui studiu realizat de Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, publicat duminică, relatează dpa.
România
Rezultatele extragerilor din data de 09-08-2026 sunt următoarele:
România
Trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind acuzați că s-au aflat printre persoanele care au atacat sâmbătă o ambulanță, după o dezinformare pe TikTok.
1
ARADON Sport local
Şi băieţii de la CS ProVolei Arad au devenit vicecampioni naţionali la Under 16.
Local
Turnul de Apă din Arad rămâne cu lacătul pe poartă și cu ușa încuiată. Tânăra arhitectă Ada Jianu, însă, îi vede potențialul și ne vorbește despre ce s-ar putea face cu turnul și zona din jurul acestuia.
9
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.