Guvernul irlandez condus de premierul Leo Varadkar a confirmat miercuri că va convoca pentru luna martie anul viitor două referendumuri asupra egalităţii de gen, unul care să elimine un articol constituţional referitor la rolul casnic al femeii şi celălalt care să redefinească conceptul de familie, relatează miercuri agenţia EFE.
Trei cetăţeni americani, inclusiv un copil, printre ostaticii care urmează să fie eliberaţi de Hamas
Acordul anunţat între Hamas şi Israel, ce prevede eliberarea de ostatici deţinuţi de mişcarea islamistă Hamas în Fâşia Gaza în schimbul unor prizonieri palestinieni, include trei cetăţeni americani, inclusiv un copil de trei ani, a declarat marţi un înalt oficial de la Casa Albă, transmite miercuri AFP.
Qatarul a anunţat marţi că un acord este pe cale să fie încheiat pentru eliberarea ostaticilor ţinuţi captivi de Hamas în Fâşia Gaza în schimbul unui armistiţiu în teritoriul palestinian, unde armata israeliană îşi continuă fără răgaz ofensiva împotriva grupării islamiste, relatează France Presse într-o sinteză dedicată subiectului.
România
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului și stabilirea programului de guvernare.
România
Un proiect de lege care propune dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu și transformarea acesteia din infracțiune în contravenție a fost depus în Parlament de senatoarea neafiliată Victoria Stoiciu.
România
HUNEDOARA. Un bărbat din satul Federi, comuna Pui, județul Hunedoara, a scăpat cu viață după ce a fost atacat de trei urși în timp ce încerca să-și salveze o vacă, ce fusese surprinsă de animalele sălbatice.
România
Conducătorii de motociclete și mopede vor putea utiliza benzile destinate transportului în comun, în condițiile stabilite de administratorul drumului, potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților cu 238 de voturi „pentru”, trei voturi împotrivă și 15 abțineri.
România
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe conturile bancare deținute de Călin Georgescu, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că a înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.
2
ARADON Sport local
ARAD. Nu există iubitor al judo-ului din Arad care să nu fi auzit de „Mister ippon”, allias Luca Kunszabo, sportivul care a dominat întrecerile pe tatami în categoria sa de greutate.
ARADON Sport local
TERNI. Excelentă performanţa obţinută de Mario Răduţ la Campionatul European de Karate Shotokan JSKA din Italia.
Local
Pompieri militari arădeni și pompieri voluntari maghiari fac pregătiri comune, în cadrul proiectului transfrontalier FIGT.
1
UT Arad
ARAD. Accidentările din ultima perioadă l-au obligat pe antrenorul Adrian Mihalcea să folosească această pauză în Superliga pentru a căuta soluţia de fundaş dreapta potrivită sistemului gândit pentru meciul de sâmbătă, ora 17,15, de la Botoşani.