Statele Unite au anunţat joi o nouă serie de sancţiuni ce au ca ţintă Rusia, o parte din aceste restricţii fiind decise împotriva companiilor din diverse ţări care au legături comerciale cu industria militară rusă, în timp ce Washingtonul încearcă să îngreuneze activitatea complexului militar-industrial rus, mai ales producţia de arme ce înglobează tehnologii avansate şi care sunt folosite în războiul din Ucraina, relatează Reuters şi AFP.
Organizaţia Amnesty International a denunţat marţi că Israelul a folosit proiectile cu fosfor alb în bombardamentele pe care le-a efectuat în sudul Libanului în ultimele săptămâni, iar unul dintre aceste atacuri, cel împotriva oraşului Dhayra, trebuie investigat drept „crimă de război”, întrucât este vorba despre „folosirea nediscriminatorie” a unei arme interzise asupra obiectivelor civile, relatează agenţia EFE.
Sumele colectate din taxe şi contribuţii sociale în Uniunea Europeană au crescut cu 480 de miliarde de euro în 2022, comparativ cu 2021, ajungând la 6.549 de miliarde de euro, însă ponderea taxelor în PIB-ul UE a scăzut până la 41,2% anul trecut, de la 41,5%, arată datele publicate marţi de Eurostat.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad joacă la Agronomia și Târgoviște în doar trei zile.
Mapamond
Alegătorii sârbi au ieșit miercuri seara în stradă la Belgrad pentru a manifesta împotriva restricțiilor privind votul din străinătate, în perspectiva alegerilor legislative considerate cruciale ce vor avea loc peste circa două săptămâni, relatează dpa.
ARADON Sport local
Anul școlar 2025–2026 a fost unul cu adevărat special pentru cele 10 secţii ale clubului condus de Paul Barta.
Mapamond
Elon Musk, care se pare că a revenit definitiv în grațiile lui Donald Trump după o ceartă spectaculoasă anul trecut, va fi decorat joi cu „Medalia națională pentru știință” de către președinte, a declarat pentru AFP un oficial american cu rang înalt.
Mapamond
Curtea de Conturi Europeană (ECA) avertizează că nivelul estimat al erorii în cheltuielile UE rămâne prea ridicat, iar acest lucru este important pentru cetățeni, deoarece controalele deficitare privind utilizarea fondurilor pot submina încrederea în faptul că acestea ajung la proiectele eligibile și produc rezultatele preconizate.
România
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului și stabilirea programului de guvernare.
România
Un proiect de lege care propune dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu și transformarea acesteia din infracțiune în contravenție a fost depus în Parlament de senatoarea neafiliată Victoria Stoiciu.
2