Actorul Dolph Lundgren, cunoscut din francizele cinematografice "Rocky", "The Expendables" şi din alte filme de acţiune, a dezvăluit într-un interviu difuzat în emisiunea "In Depth With Graham Bensinger" că duce departe de atenţia mass-media o luptă împotriva cancerului, după ce medicii i-au descoperit o tumoare la unul dintre rinichi în 2015, informează joi CNN.
Local
Fermierii care au avut culturi de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025 pot solicita, începând de luni, 12 octombrie, sprijin financiar de la APIA. Bugetul total alocat depășește 155 de milioane de lei, iar ajutorul poate ajunge la 333 de lei pe hectar.
Local
Polițiștii arădeni au ajuns în două licee din municipiu pentru a le explica elevilor regulile de circulație și riscurile la care se expun în trafic. Activitățile au avut loc în 7 și 8 octombrie.
UT Arad
UTA a făcut o primă repriză slabă la Botoşani şi s-a întors acasă cu mâna goală.
Local
Muzică populară, dansuri tradiționale, costume din toate zonele județului și aproape 1.000 de participanți la Parada Portului Popular. Așa a arătat ziua de sâmbătă, 10 octombrie, la Festivalul Toamnei și Festivalul Familiei, organizate pe platoul din fața Consiliului Județean Arad.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piața internațională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancțiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacțiile respective, transmite Reuters.
1
Mapamond
Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie.
România
Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România, a afirmat, sâmbătă, președintele social-democraților Sorin Grindeanu.
1
Local
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului și precipitații mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marți dimineața, potrivit unei informări meteorologice emise sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Local
Marți, 13 octombrie, sunt marcate la nivel național Ziua Informării Preventive și Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului de Dezastre. Cu această ocazie, pompierii arădeni organizează activități de informare, lecții deschise în școli și își deschid porțile pentru public.