Guvernul Serbiei a stabilit luni ca, în termen de o lună, toţi cei care deţin arme de foc fără licenţă trebuie să le predea voluntar fără consecinţe penale, ca răspuns la cele două atacuri armate soldate săptămâna trecută cu 17 morţi şi 21 de răniţi, într-una dintre ţările lumii cu cel mai mare număr de arme în circulaţie, transmite EFE.
Ministrul sârb al educaţiei, Branko Ruzic, a demisionat duminică după masacrul comis în cursul săptămânii trecute într-o şcoală primară în care opt elevi şi un agent de pază au fost ucişi, pe fondul emoţiei provocate de acest atac şi de un alt incident similar produs în ziua următoare, potrivit Reuters.
Numeroşi români stabiliţi în Marea Britanie au înfruntat sâmbătă ploaia mocănească într-un parc din apropierea Londrei şi au petrecut cu mici, cârnaţi, kurtos kalacs, papanaşi, cozonaci şi muzică tradiţională încoronarea regelui Charles al III-lea pe care îl consideră „cel mai mare ambasador al României pe meleagurile britanice”.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina „să aibă un nou lider”, el criticându-l pe omologul său Volodimir Zelenski și condamnând loviturile ucrainene asupra infrastructurii de petrol și gaz ruse, transmit Reuters și AFP.
ARADON Sport local
Arădencele au avut probleme cu faulturile, au marcat în momentele decisiv și au învins pe terenul marii rivale.
Local
Fermierii care au avut culturi de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025 pot solicita, începând de luni, 12 octombrie, sprijin financiar de la APIA. Bugetul total alocat depășește 155 de milioane de lei, iar ajutorul poate ajunge la 333 de lei pe hectar.
Local
Polițiștii arădeni au ajuns în două licee din municipiu pentru a le explica elevilor regulile de circulație și riscurile la care se expun în trafic. Activitățile au avut loc în 7 și 8 octombrie.
UT Arad
UTA a făcut o primă repriză slabă la Botoşani şi s-a întors acasă cu mâna goală.
Local
Muzică populară, dansuri tradiționale, costume din toate zonele județului și aproape 1.000 de participanți la Parada Portului Popular. Așa a arătat ziua de sâmbătă, 10 octombrie, la Festivalul Toamnei și Festivalul Familiei, organizate pe platoul din fața Consiliului Județean Arad.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piața internațională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancțiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacțiile respective, transmite Reuters.
1
Mapamond
Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie.