Celebrul festival Pinkpop din Ţările de Jos, ajuns la cea de-a 52-a ediţie, îşi aşteaptă în acest an publicul în perioada 16-18 iunie cu un program deosebit de atrăgător, ce va include nume sonore de pe scena internaţională, precum Pink, Robbie Williams, Red Hot Chili Peppers, Queens of the Stone Age, OneRepublic, Hollywood Vampires, Tash Sultana sau Disturbed.
Ştiri sportive
Hunedorenii au câștigat fără probleme meciul din această seară, în fața unei echipe cu jucători blazați, fără chef de fotbal.
România
Întâlnirile președintei Curții Constituționale a României (CCR) cu reprezentanți ai autorității executive au ca obiect exclusiv aspecte care țin de buna organizare, administrare și desfășurare a activității instituției, în limitele competențelor prevăzute de lege, a precizat, duminică, CCR.
România
Președinții tribunalelor din România se alătură scrisorii semnată de președinții curților de apel din țară și cer clarificarea informațiilor apărute în spațiul public referitoare la întâlnirea dintre președinta Curții Constituționale a României (CCR), Elena-Simina Tănăsescu, și premierul interimar Ilie Bolojan, care ar fi avut loc în biroul președintelui Senatului.
România
Cercetările în zona din județul Galați în care a fost doborâtă drona ce a pătruns noaptea trecută pe teritoriul național s-au încheiat duminică după-amiază, a informat MApN.
UT Arad
După multă vreme, vechea cunoștință a arădenior o fluieră pe UTA.
România
Rezultatele extragerilor din data de 16-08-2026 sunt următoarele:
Local
Vacanța de vară nu înseamnă și pauză pentru prevenirea comportamentelor de tip bullying, anunță Poliția Arad.
România
Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a avut duminică o discuție telefonică cu omologul său spaniol, Jose Manuel Albares, pentru a mulțumi Spaniei după ce o dronă care a intrat pe teritoriul României în noaptea de sâmbătă spre duminică a fost interceptată și doborâtă de o patrulă aeriană spaniolă, în județul Galați.
1