În mai mult de 3 decenii de medicină de urgenţă, medicul Howard Bernstein, stabilit la Beijing, a declarat că nu a văzut niciodată aşa ceva. Pacienţii sosesc la spital în număr tot mai mare; aproape toţi sunt vârstnici şi mulţi sunt foarte bolnavi, cu simptome de COVID şi pneumonie, potrivit Reuters.
Tradiţii bizare de Crăciun. Avatari ai lui Moş Crăciun, marketing şi plimbări pe role către biserici
Tradiţia cu bradul împodobit, decorat cu lumini şi beteală şi mesele îmbelşugate de Crăciun pare prea puţină festivă, faţă de obiceuirile practicate în anumite ţări: capre uriaşe din paie, avatari malefici ai lui Moş Crăciun, vrăjitoare şi plimbări pe role către slujbele religioase.
Local
Un dezvoltator imobiliar își propune să construiască mii de apartamente și sute de case între Sânicolaul Mic și Subcetate, în Hadă.
România
Peste 120 de persoane sunt vizate de amendamentul la Legea integrității, care prevede pierderea mandatului sau a funcției în cazul în care există decizii definitive în instanță privind încălcarea regimului incompatibilităților și conflictului de interese.
1
Local
Zilele Aradului 2026 au trecut de primul weekend, cu muzică în Parcul Eminescu, Food & Fun pe Bulevardul Revoluției, distracție pentru copii în Piața Avram Iancu și un carnaval la care au participat peste 20 de comunități și grupuri. Manifestările continuă până duminică, 23 august.
1
România
Președintele USR, primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a afirmat luni, după decizia Curții Constituționale pe Legea integrității, că „în loc să oprească un brutal abuz de putere, majoritatea PSD din CCR tocmai l-a validat”.
2
Local
Zece din cele unsprezece persoane implicate în scandalul din centrul Aradului, de sâmbătă seara, au fost plasate sub control judiciar după ce fuseseră reținute 24 de ore.
România
Curtea Constituțională a stabilit ca fiind constituțional un amendament introdus în Legea integrității la cererea PSD și AUR, prin care aleșii găsiți incompatibili sau în conflict de interese își pierd funcțiile. Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțională, luni, sintagma „persoana care are relații asemănătoare celor dintre soți” din Legea privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.